Litoral TV Poșta Română ne pune pe drumuri

Planul de restructurare și reorganizare a Poștei Române îi pune pe români pe drumuri. Pentru a reduce cheltuielile, conducerea Poștei Române a redus la jumătate numărul oficiilor poștale urbane și a desființat toate ghișeelor rurale. Mai mult, posturile au fost blocate.
“Consider că e o greșeală flagrantă a actualei conduceri a Companiei Naționale Poșta Română atâta vreme cât aceste restructurări nu au fost foarte bine fundamentate. Deciziile au fost luate în pripă, iar Poșta Română a început să culeagă roadele acestor acțiuni nefaste. “ aafirmatliderul de sindicat Florin Gheorghiu.
„ Nu am aflat nimic nici din presă, nici din partea Guvernului. Cred că nu sunt oportune aceste închideri ale oficiilor poștale, ci mai degrabă trebuie găsite niște formule pentru îmbunătățirea activității. „ a declarat deputatul Florin Gheorghe.
Activitatea redusă a Poștei Române se resimte și la Constanța. Pentru a-și ridica pensiile, alocațiile sau corespondența, oamenii trebuie să parcurgă distanțe considerabile până la cel mai apropiat oficiu poștal, să cheltuie bani pentru transport și să își rezerve timp pentru cozile interminabile.
Ca urmare a închiderii oficiilor poștale, angajații au primit preavize de disponibilizare iar cei mai norocoși au fost transferați spre alte locații. Situația este în continuare incertă.






Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poșta Română se va ocupa de serviciile poștale ale Primăriei Mangalia (DOCUMENT)

03 May 2024 532

Anunțul de ultimă oră al Poștei Române, referitor la pensii

03 May 2024 602

Programul de lucru al Poştei Române în perioada 1 mai – 6 mai 2024

22 Apr 2024 1550

Poșta Română a bifat un contract de peste 62.000 de euro cu Direcția Generală Asistență Socială Constanța. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

20 Apr 2024 659

Poșta Română a livrat toate pensiile în termenul de 15 aprilie

18 Apr 2024 518

Patru zile de fascinație filatelică. Eveniment la Biblioteca Națională a României

13 Apr 2024 544

Cumpărări directe Consiliul Județean Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

08 Apr 2024 621

Constanța Sindicaliştii din Poşta Română, în grevă generală (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 694

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 674

Cumpărări directe Primăria Constanța cumpără servicii poștale (DOCUMENT)

23 Mar 2024 598

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1228

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment, miercuri

19 Mar 2024 701

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 839

Frauda prin SMS! Iată cum funcționează. Anunțul Poștei Române

03 Mar 2024 976

Oficial! Broker-ul de asigurări al Poştei Române a intrat în faliment. (MINUTĂ)

16 Feb 2024 1013