Profesorii CN „Mircea cel Bătrân" sunt premiaţi la Cotroceni

Elevi din 20 de şcoli din Germania şi alte 20 de şcoli din Bulgaria, Croaţia, România şi Ungaria investighează obiective ecologice ca nişte adevăraţi jurnalişti în cadrul proiectului de mediu şi mass-media Mediul clădeşte poduri timp de trei ani, în perioada 1 octombrie 2009 - 30 septembrie 2012. Proiectul se află sub tutela preşedinţilor ţărilor participante.

Promotorii proiectului sunt Fundaţia Federală Germană de Mediu (DBU) şi ziarele cotidiene din ţările participante. Managementul proiectului este asigurat de Institutul IZOP din Aachen, Germania şi Centrul pentru Comunicare în Domeniul Mediului al DBU. După încheierea primului an de proiect, profesorii coordonatori, jurnaliştii şi elevii vor fi premiaţi, fiind invitaţi la Palatul Cotroceni pe 21 septembrie 2010, la ora 16:00, de către Preşedintele Traian Băsescu pentru acordarea premiilor pentru cele mai bune realizări jurnalistice. De la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" participă profesorii de limba germană Laurenţiu Diamandi şi Cora Târhoacă, şefi de proiect în primul şi respectiv al doilea an al acestui proiect. În primul an elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân" din Constanţa, coordonaţi de profesorii Laurenţiu Diamandi şi Ion Băraru, au cercetat împreună cu partenerii lor germani de la liceul Taunusgymnasium din Königstein câte o temă de mediu înconjurător din Germania şi România. Prima fază a primului an de proiect s-a „consumat" în Germania, în mica staţiune balneară Königstein, de lângă Frankfurt, unde 17 elevi mircişti s-au informat timp de o săptămână, în perioada 31 octombrie - 7 noiembrie 2009, împreună cu partenerii lor, despre tema „Livezile ecologice, un spaţiu atât pentru om cât şi pentru lilieci". A doua fază a primului an de proiect s-a desfăşurat în România, în Constanţa şi în Delta Dunării, unde 17 elevi germani din Taunusstein au locuit la partenerii lor români şi au cercetat împreună cu aceştia în perioada 2 - 9 mai 2010 tema „Probleme, cerinţe şi măsuri de protecţie a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării". Pe tot parcursul proiectului grupul de elevi au fost însoţiţi şi coordonaţi ştiinţific de către directorul ştiinţific al Complexului muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, prof. Dr. Nicolae Papadopol, Veronica Antone secretarul ştiinţific al aceleiaşi instituţii şi Dr. Marian Tudor, cercetător principal la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare a Deltei Dunării.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Primăria Independența a încheiat un contract de aproape 15.000 de euro cu o firmă din București. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

14 May 2024 258

Licitații publice Primoval SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENTE)

09 May 2024 453

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 547

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 508

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 516

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 641

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 657

Intervenții ale polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. Constatări

20 Mar 2024 709

Editorial Momentul cel mai frumos

13 Mar 2024 751

Ministerul Educației Lista unităților școlare din Constanța care au în uz câte o clădire încadrată în clasele de risc seismic (DOCUMENT)

08 Mar 2024 1490

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 3369

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior militar au intrat în linie dreaptă

28 Feb 2024 657

Firma unui apropiat al afaceristului Comănescu și fost secretar de stat la Mediu a bătut palma cu Primăria Constanța pentru servicii de management (DOCUMENT)

27 Feb 2024 6270

Învățământ Constanța Componența consiliului de administrație de la Colegiul Economic Carol I

26 Feb 2024 650

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 938