Moscheea Carol I

moschee.jpgŢinutul Dobrogei, atât de primitor de statornicire, a reprezentat şi pentru populaţia musulmană împământenită aici, un spatiu în care dialogul interconfesional a fost dominat, în mare măsură, de toleranţă, înţelegere şi respect.

Acest fenomen intrinsec modernizării şi-a pus amprenta şi asupra vieţii religioase a musulmanilor, după reintegrarea teritoriului dintre Dunăre şi Marea Neagră la Statul Român astfel încât, putem afirma, cu certitudine, că săvârşirea serviciului religios islamic s-a realizat în mod nestingherit, autorităţile române acordând sprijinul necesar în acest sens. Nu este însă mai puţin adevărat faptul că Dobrogea este un adevărat model de convieţuire multietnică şi multicultura. Una dintre mărturiile incontestabile pe baza căreia ne-am fundamentat afirmaţiile este chiar edificiul religios ridicat acum 100 de ani de Statul Român, piatra de temelie fiind pusă în ziua de 24 iunie 1910. Inaugurată trei ani mai târziu, mai exact la data de 31 mai 1913, Moscheea Regală „Carol I” a devenit în scurt timp unul din edificiile religioase de referinţă din municipiul Constanţa, dar şi un simbol al credincioşilor musulmani din România.

Aniversarea centenarului acestui lăcaş de cult este, fără îndoială, una din sărbătorile anului 2010 ale Dobrogei şi ne oferă privilegiul de a scoate la lumină o serie de mărturii foto-documentare inedite, cât şi de a readuce în conştiinţa publică alte informaţii cunoscute în epocă, dar care, o dată cu trecerea timpului, au fost uitate. Prin urmare, pentru a releva realităţile artistice, culturale şi spirituale islamice din urbea noastră, am considerat utilă publicarea unui album foto-documentar al Moscheei Regale „Carol I”.

Nevoia perpetuă de a-i cinsti pe înaintaşi a reprezentat un argument în plus pentru ca lucrarea să vadă lumina tiparului. De altfel, numeroasele mărturii prezentate de autori demonstrează, pe de-o parte, efortul depus de autorităţile Statului Român pentru ridicarea acestui lăcaş de cult, dar şi grija credincioşilor musulmani pentru întreţinerea lui de-a lungul celor 100 de ani de existenţă. În acelaşi timp, inspirata idee a autorilor de a îmbina tradiţia cu modernitatea prin prezentarea de informaţii despre Geamia „Sultan Mahmud”, unele chiar inedite, din patrimoniul Arhivelor Statului din Turcia, alături de alte surse documentare inedite despre Moscheea Regală „Carol I” din arhiva Muftiatului Cultului Musulman din România şi cea a Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa, cât şi fotografii sau cărţi poştale ilustrate din colecţii particulare nu este întâmplătoare. Un exemplu oarecum asemănător al legăturii dintre vechi şi nou datează de acum 100 de ani, când pe locul vechii geamii a fost ridicat lăcaşul de cult aniversat de noi, constructorul păstrând din mobilierul geamiei demolate, minberul. Creionarea sumară a însemnătăţii acestei aniversări oferă cititorului, în opinia noastră, datele necesare înţelegerii conţinutului lucrării, bogată în informaţii puţin cunoscute şi accesibile publicului larg.”

Muftiul Cultului Musulman din România,
Muurat Iusuf

Albumul este realizat de catre agentia de publicitate Groove Hour.

Descarca documentul!

Sursa: constantablog.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cecilic

18 Jun, 2010 08:36

DOMNUL MUFTIU NU A MENTIONAT NUMELE AUTORILOR ACESTUI FRUMOS ALBUM,OARE SUFERA DE HIPERTROFIE DE EU---DACA D-SA NU A ADUS MULTUMIRI CELOR CARE AU SCRIS ACEASTA CARTE --O FAC EU...

cecilic

18 Jun, 2010 07:05

dE CE MUFTIUL NU POMENESTE NUMELE AUTORILOR...HIPERTROFIE DE EU...

cecilic

18 Jun, 2010 06:58

Domnul MUFTIU a omis sa spuna cine sunt autorii frumosului album,oare este sindromul unei hipertrofii de EU.

ana maria abduraim

18 Jun, 2010 06:23

De ce nu spune muftiul cine sunt autorii splendidului album,cred ca are o problema,de supertrofie de eu.

Articole asemanatoare

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 334

Prețul de vânzare a fost redus Casa Brâncovenească din Constanța, o vilă în stil Neoromânesc, își caută un nou proprietar

27 Apr 2024 3846

Aniversări românești. Regele Carol I – 185 ani de la naștere (I) Ionel I.C. Brătianu - „întemeetor al României moderne, un adevărat Suveran constituţional fiindcă era totdeodată şi liberal şi conservator”

23 Apr 2024 474

Bugetare participativă Se amenajează părculețul de la Termele Romane. Proiectul a fost depus de un adolescent din Constanța!

13 Apr 2024 576

Un nou parc, amenajat în Constanța, pe strada Termele Romane (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 979

Vernisajul expoziției „Alexandru Ioan Cuza 150” de la Muzeul Național al Bucovinei, în pregătiri de deschidere

06 Apr 2024 502

Centrul Militar Zonal Constanța continuă activitățile de promovare a colegiilor militare

02 Apr 2024 529

CSM Constanța Carol Popa, performanță de excepție la Cupa Europeană. O poveste a efortului supraomenesc și a spiritului de echipă (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 879

Istoria Dobrogei Primarul Ion Bănescu - protectorul istoriei orașului Constanța

22 Mar 2024 4929

Locuri de muncă Constanța Colegiul Comercial „Carol I” angajează paznic. Detalii

13 Mar 2024 668

CSM Constanța Carol Popa, câștigător la triatlon, la Criteriul Primăverii, dar medaliat și la Naționalele de atletism (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1143

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 915

Primăria Nicolae Bălcescu, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant. Detalii

07 Mar 2024 989

Control la primăria Ostrov efectuat de Camera de Conturi Constanța. Ce nereguli au fost sesizate (DOCUMENT)

06 Mar 2024 594

Muftiatul Cultului Musulman a obținut documentul de la Primăria Constanța pentru restaurarea și punerea în valoare a Moscheii Regele Carol I

05 Mar 2024 724