UPDATE Cele 39 de persoane trimise în judecată au fost achitate Cum justifică ministrul de Interne demiterea lui Mironescu

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a anunţat, luni, că Laurenţiu Mironescu a fost demis din funcţia de secretar general al MAI după ce acesta a fost suspectat de evaziune fiscală. Traian Igaş a anunţat demiterea lui Mironescu după ce a avut o discuţie cu premierul Emil Boc. Într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii Actual B1, ministrul de Interne a declarat că nu ştia despre ancheta DNA în care era implicat secretarul de stat şi că încă nu se poate pronunţa asupra acuzelor aduse acestuia. "Nu mă pot pronunţa asupra gravităţii acuzelor care îi sunt aduse lui Mironescu, dar încercăm să ne delimităm oarecum de această acţiune. Nu aveam nicio informaţie care să ne ducă într-o zonă vulnerabilă în ceea ce îl priveşte pe Laurenţiu Mironescu", a declarat Traian Igaş. Întrebat dacă ştia că erau probleme din perioada când Mironescu era angajat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, ministrul a răspuns "a fost numit în funcţia de secretar general în timpul mandantului meu, dar eu îl cunoşteam de mai mult timp, ca un om integru", iar această decizie a fost luată pentru "a demonstra că nu ascundem pe nimeni". DNA şi Poliţia de Frontieră au efectuat percheziţii, luni dimineaţă, în Bucureşti şi Constanţa, într-un dosar de evaziune fiscală şi contrabandă instrumentat de Poliţia de Frontieră în octombrie 2010. Circa 50 de locuinţe au fost vizate, printre care şi locuinţa secretarului general al Ministerului Administraţiei şi Internelor Laurenţiu Mironescu. Printre cei vizaţi se numără şi şefii vămilor Bucureşti şi Contanţa, un poliţist de frontieră şi mai mulţi vameşi. Ei sunt acuzaţi de contrabandă şi evaziune fiscală. Prin Portul Constanţa se desfăşoară cea mai are activitate de import-export de marfă din ţară. Potrivit surselor, se pare că este vorba de marfă provenită din China fără acte, care intra în ţară prin Portul Constanţa şi apoi ajungea în Bucureşti, unde era vândută pe piaţa neagră.
Sursa: B1 TV

UPDATE – 07.04.2016
 
Pe data de 22 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunțat în dosar. Toate cele 39 de persoane trimise în judecată de procurorii DNA au fost achitate. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată.  
 
Minuta instanţei poate fi citită integral accesând link-ul
 
Decizie în dosarul „Portul Constanța“
Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu, achitaţi alături de celelalte 36 de persoane (MINUTĂ)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 538

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 812

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 516

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 632

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 449

Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

25 Apr 2024 357

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 546

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 509

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 755

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 744

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 243

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 424

Spectacolul în premieră „Scrisoarea unei necunoscute”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

20 Apr 2024 546

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 601

Caravana Shakespeare face popas și la Constanța

14 Apr 2024 605