A fost aprobat Planul de management și regulamentul sitului Dealul lui Dumnezeu. Aici există un șarpe unic în lume

Acum două zile a fost publicat, în Monitorul Oficial al României, partea I, numărul 932/21.XI.2016, ordinul privind Planul de management și a Regulamentului sitului Dealul lui Dumnezeu.
 
Actul normativ este semnat, pentru ministrul mediului, apelor și pădurilor de minsitrul secretar de stat Simona Olimpia Negru.
 
Ce este Dealul lui Dumnezeu și unde se află
 
Dealul lui Dumnezeu este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate, potrivit wikipedia.
 
Acesta este situat în județul Iași, pe teritoriul administrativ al comunei Românești.
 
Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 579 hectare.
 
 
Aria protejată reprezintă o zonă depresionară (în regiunea bioegeografică continentală) în sudul Dealurilor Moldovei (pajiști stepice, mlaștini, turbării, terenuri arabile, tufărișuri) ce adăpostește și protejează o reptilă (endemică pentru țara noastră) din specia Vipera ursinii ssp moldavica, cunoscută sub denumirea de viperă-de-stepă, specie aflată pe lista roșie a IUCN (foto).
 
În arealul sitului este semnalată și prezența unei insecte protejate la nivel european prin Directivei CE 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică).
Sursa foto: antenasatelor.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ARBDD a participat la Conferința științifică internațională de la Salonic, Grecia. Ce s-a discutat

24 Feb 2024 497

Federaţia Coaliţia Natura 2000 România, scrisoare deschisă pentru a nu se construi un parc de turbine eoliene în Rezervația Biosferei Delta Dunării, pe Grindul Chituc

28 Jul 2023 969

UAT Albești amendată de Garda de Mediu Constanța după distrugerea unor pâlcuri de bujori (GALERIE FOTO)

09 Jun 2023 1089

Asociația Suflete Deschise și echipa Arimex Comexim 2000 SRL, vestitorul primăverii pentru pacientele din spitalele constănțene

01 Mar 2023 2444

Descoperire incredibilă! Ce au găsit cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării, în Tulcea

21 Oct 2022 1773

CNAIR depune documentele pentru obținerea acordului de mediu pentru Alternativa Techirghiol

25 Sep 2022 2204

Ministerul Mediului 211 arii speciale de conservare, incluse în rețeana Natura 2000 prin Hotărâre de Guvern

25 May 2022 1184

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000 Astăzi celebrăm Ziua Europeană Natura 2000

21 May 2021 1546

ARBDD, precizări cu privire la accesul în zona costieră din Rezervația Biosferei Delta Dunării

01 May 2021 2035

UPDATE Campania națională #Curățenia Pământului începe cu Noi se lansează în județul Constanța

21 Apr 2021 1421

Zonele costiere din Rezervația Biosferei Delta Dunării, caracterizate de bogăţia speciilor de plante

15 Aug 2020 2679

Constănţeanul supărat Cum se distruge o arie naturală protejată. PUZ Palazu Mare permite construirea de imobile chiar pe malul lacului (galerie foto)

29 Nov 2019 6813

Klaus Iohannis România se numără printre puţinele ţări de pe continent, în care mai există peisaje de o frumuseţe ieşită din comun

22 Oct 2018 1277

Flori, ciocolată şi cuvinte de încurajare. Pacientele din Constanţa, răsfăţate de echipa Arimex Comexim 2000 SRL

09 Mar 2017 2578

Se reduce ”spiritul vamaiot”? A fost publicat Regulamentul sitului Natura 2000 Vama Veche. Despre ce este vorba

30 Dec 2016 9824