Acord bilateral pentru protectia apelor Prutului si Dunarii

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a semnat ieri, la Chişinău, Acordul între guvernele României şi Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării. Acordul urmeză să contribuie la relansarea cooperării transfrontiere în vederea regularizării cursurilor unor râuri sau a administrării comune a unor zone umede şi a unor arii protejate, ceea ce poate contribui la o viaţă mai sigură, mai sănătoasă şi poate asigura locuri de muncă suplimentare, pe ambele părţi ale frontierei.

Borbelya precizat că "în contextul în care schimbările climatice conduc la fenomene meteorologice şi hidrologice extreme, eforturile noastre trebuie să se concentreze către utilizarea, protecţia şi dezvoltarea resurselor de apă într-o manieră echitabilă şi durabilă". Astfel, România are încheiate acum acorduri privind gospodărirea apelor transfrontiere cu toate ţările vecine: Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Republica Moldova.

"Între România şi Moldova există o adevărată tradiţie în colaborarea privind protecţia mediului, iar semnarea acestui acord are o importanţă deosebită pentru ambele părţi: în câteva luni am reuşit să realizăm ceea ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani. În 27 aprilie a fost semnat Memorandumul de cooperare, iar astăzi (luni- n.r.)a fost semnat acordul pe ape", a mai spus demnitarul.

Sursa: newsin.ro

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

07 May 2024 294

Județul Constanța O firmă sud-coreeană se aliază cu Candu Energy pentru modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă

06 May 2024 356

Abras SRL continuă demersurile pentru ridicarea unui imobil de patru etaje pe strada Napoli din Constanța

06 May 2024 391

Un bloc de șase etaje va fi ridicat în cartierul Palazu Mare de doi afaceriști din Tulcea

06 May 2024 1692

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 452

Proiectul, depus la APM Constanța O firmă din București va construi un centru comercial în Medgidia

02 May 2024 542

Licitații Constanța Cine va asigura paza, protecția, supravegherea permanentă și transport valori pentru sediile CERONAV? (DOCUMENT)

01 May 2024 458

Primăria Constanța cumpără hrană pentru pentru câinii fără stăpân din adăpostul municipalității

01 May 2024 363

Reprezentanții Uniunii Elevilor, la Consiliul Județean Constanța pe problema transportului elevilor

30 Apr 2024 595

Dezbatere publică la APM Constanța pentru blocul de 11 etaje, edificat de Maritimo Residence SRL pe strada Ștefăniță Vodă

30 Apr 2024 839

Istoria captivantă a tarotului și tipurile de tarot existente

30 Apr 2024 351

Primăria Constanța anunță un nou pas pentru construirea garajului de autobuze

30 Apr 2024 405

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu reintroducerea celebrelor bariere în Stațiunea Mamaia?

28 Apr 2024 1852

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 866

Ședință CLM Aleșii locali, chemați să adopte un PUZ care va permite construcția de blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord, investiție cu care riveranii nu sunt de acord (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 2807