Acţiune la nivel european Poliţiştii români au acţionat pentru combaterea traficului de arme și muniții

Poliția Română și autoritățile din țările membre Europol au acționat pentru contracararea traficului ilegal de arme, muniţii,migranți și droguri în spaţiul comunitar, în cadrul operațiunii Joint Action Days, coordonate de EMPACT Firearms și EUROPOL, precizează IGPR.

Mii de persoane și de vehicule au fost verificate de polițiștii români specializați în combaterea criminalității organizate și înarme, explozivi și substanțe periculoase, în cadrul operațiunii JAD Western Balkans.

 

În perioada 5–9 septembrie a.c., Poliția Română a participat la operațiunea JAD Western Balkans, parte a planului operațional de acțiune coordonat de EMPACT Firearms și EUROPOL, la care au participat toate țările din Balcanii de Vest, 20 de state membre ale Uniunii Europene,precum și reprezentanți ai FRONTEX și INTERPOL.

 
Activitățile au vizat contracararea traficului ilegal de arme de foc şi droguri, lupta împotriva facilitării migrației ilegale și fraudei cu documente în spaţiul comunitar şi reducerea riscurilor asociate traficului de arme.
 
Astfel, în doar cinci zile, în cadrul Joint Action Days, în urma schimbului eficient de date și informații, aproape jumătate de milion de persoane, vehicule și locuințe au fost verificate, fiind efectuate 148 de arestări, confiscate 286 de kilograme de droguri, 159 de arme de foc, 1.462 de muniții, precum și alte substanțe explozive.
 
România a contribuit prin verificări efectuate în 8 puncte de trecere a frontierei, învecinate cu Serbia și Ungaria, unde, sub coodonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și a Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul I.G.P.R., polițiștii români au verificat 15.552 de persoane și 3.492 de autoturisme.
 
De asemenea, pe toată perioada acțiunii, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au efectuat controale pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, împreună cu reprezentanți ai I.G.P.F.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 245

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 479

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 283

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 527

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1417

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 685

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 523

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 792

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 285

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 371

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 511

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 705

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 587

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 763

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 632