Află de ce DNA contestă eliberarea condiţionată a lui Gică Popescu

 
Procurorii DNA au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care Gigă Popescu putea fi eliberat condiţionat din închisoare.
 
Astfel, procurorii motivează că la dosarul cererii de eliberare nu există dovezi care să ateste faptul că mai marele fotbalului a scris patru cărţi şi nici că a executat 781 de zile de detenţie.
 
DNA menționează în contestaţia depusă că în dosar nu sunt prezentate documente care să susţină argumentele apărării, mai exact Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Jilava spune că Gică Popescu a executat 781 de zile din care 570 de zile executate efectiv și 211 zile considerate ca executate urmare muncii prestate.
 
„Nici din conţinutul procesului-verbal întocmit de comisie şi nici din hotărârea instanţei de judecată, nu rezultă modul în care s-a stabilit că numărul zilelor executate ca urmare a muncii prestate este de 211 zile, la un calcul simplu, în raport cu aşa-numitele lucrări ştiinţifice, în număr de patru, numărul zilelor executate ca urmare a muncii prestate, prin aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, fiind mult mai redus, respectiv 120 zile (4 lucrări x 30 de zile=120 zile)”, potrivit DNA.
 
„În ceea ce priveşte persoana condamnatului, pe baza actelor întocmite de comisie, se poate constata că acesta nu a avut un comportament deosebit, cu adevărat merituos, ci unul normal, previzibil în raport cu educaţia şi aşteptările pe care societatea le are de la o persoană publică. În acelaşi timp, reperele personale pozitive ar fi trebuit să constituie tot atâtea motive pentru care condamnatul Popescu Gheorghe să nu ajungă în starea actuală”, mai precizează Direcția Națională Anticorupție.
 
În aceste condiții, DNA a cerut ca la dosarul cererii de eliberare condiţionată să fie ataşate actele întocmite de Comisia de eliberare, inclusiv a lucrărilor ştiinţifice scrise de Gică Popescu.
 
Vă reamintim că magistraţii Judecătoeiei Sectorului 4 au hotărât la începutul acestei luni ca Gică Popescu poate fi eliberat codiţionat din Penitenciarul Jilava, asta după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile primită în „Dosarul Transferurilor”, potrivit romaniatv.net. 



Sursa foto: fanatik.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1814

S-a decis Meciul dintre Dinamo și Farul se va desfășura în capitală

22 Sep 2023 909

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1433

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1756

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2137

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2389

Farul Constanța, un sezon regular plin de superlative Gică Popescu - „Vrem să repetăm în play-off această evoluție nemaipomenită“

15 Mar 2023 1473

Fotbalistul Nicolas Popescu revine la Farul Constanța de la FC Voluntari

03 Jan 2023 2223

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2976

Astăzi e ziua de naștere a lui Gică Popescu, președintele Farului Constanța

09 Oct 2022 2476

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2199

Doliu în fotbalul românesc A murit un om „extrem de drag“ lui Gică Popescu, președintele Farului Constanța

14 Sep 2022 2089

Farul Constanța Nicolas Popescu, cedat definitiv la un club din Superligă

17 Aug 2022 2419

Eduard Radaslavescu, de la Farul Constanța la FCSB. Discuții și pentru transferul lui Radu Boboc

04 Aug 2022 2587

Perechea de stoperi cu care Farul Constanța a început campionatul. Ce a spus Hagi de evoluția celor doi (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2246