ANAF Persoanele care nu obțin venituri trebuie să plătească contribuții de sănătate

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit procedura de declarare și stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, iar aceasta urmează să fie aprobată prin Ordin al președintelui ANAF.
 

„Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menționate la art. 155 din Codul Fiscal (salarii, pensii, chirii, indemnizații etc.) datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate astfel: lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe țară, și au obligația să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declarația, sau la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii, prin depunerea declarației, aplicând cota individuală de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe țară”, se arată într-un comunicat al ANAF.
 
De asemenea, persoanele fizice care realizează venituri lunare exclusiv din investiții și/sau din alte surse, sub salariul minim brut pe economie, și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuției se suportă din alte surse, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate în aceleași condiții, respectiv cu aplicare cotei individuale (5,5%) la salariul minim brut pe economie.
 
„Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declarației, fie la data depunerii declarației, în funcție de opțiunea exercitată de persoana fizică”, se mai arată în comunicatul ANAF.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

MARIANA NEAGU

11 Oct, 2016 13:54

Mama a fost dat'' pe liber'' de la servici,văduvă,are un băiat handicapat cu schizofrenie , VÂRSTA 40 de ani ....care cere prăjitură,cola,mănâncă necontrolat plus tratament ! Băiatul are pensie de urmaș 400+ 200 p.handicap ...fără niciun drept de ÎNSOȚITOR ! CU CE BANI SĂ-ȘI PLĂTEASCĂ MAMA ...CAS-UL,să întrețină o casă și un NEBUN ???????????????????????? E BOLNAVĂ de abia stă în picioare,e frică să cheme ...AMBULANȚA ! VOI CARE A-ȚI SEMNAT ASEMENEA LEGI,FIRA-ȚI AI .... CU TOȚII , ... ȘTIȚI CĂ EXISTĂ ASEMENEA SITUAȚII ????????????????????? DACĂ NU E GENOCID PLANIFICAT ...CE ESTE ???????

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 787

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

18 Apr 2024 424

Digitalizarea Fiscului cu SRI mai are un pas. Urmează votul final la Camera Deputaților

17 Apr 2024 507

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6093

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 620

AJFP Constanța. Ce seminarii web se vor desfășura în luna aprilie 2024?

03 Apr 2024 512

A doua licitație, organizată de fiscul din Constanța pentru valorificarea a două terenuri deținute de Primăria Cogealac (DOCUMENT)

29 Mar 2024 726

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 636

A cerut eșalonarea contribuțiilor restante aferente lefurilor pentru 2023 Primarul Cristian Radu jonglează iar cu salariile angajaților din administrația locală de la Mangalia! (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1081

ANAF vinde vila de lux a Prințului Paul, de la Sinaia!

26 Mar 2024 698

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 682

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 983

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 830

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 839

Deficiențe cu influențe semnificative asupra situațiilor financiare găsite de angajații Camerei de Conturi Constanța la primăria 23 August (DOCUMENT)

06 Mar 2024 747