UPDATEArestat pentru 29 de zile după ce şi-a înjunghiat vecinul

Tribunalul Constanţa a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Marian Vilău, de 53 de ani, din comuna Limanu. Acesta este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru că şi-ar fi înjunghiat un vecin. Victima a fost dusă la spital, unde a fost operată. Totul a avut loc în localitatea Limanu. Mandatul de arestare nu este definitiv, el putând fi atacat la Curtea de Apel Constanţa.

Oficial:

Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au  dispus punerea în mişcare acţiunii penale şi reţinerea pe timp 24 de ore faţă de inculpatul Marian Vilău, în vârstă de 53 de ani, din comuna Limanu, judeţul Constanţa, care este cercetat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor. Probatoriul administrat în cauză a relevat, ca stare de fapt, că în seara zilei de 18 august, în jurul orelor 19:00, în cursul unui conflict spontan, generat de o datorie bănească de circa 135 de lei, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit în abdomen şi a lovit-o cu o ţeavă de polipropilenă lungă de 1 metru în zona capului şi la mână pe consăteanul său, B.D., căruia i-a provocat leziuni interne grave vindecabile în 30 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi care i-au pus viaţa în primejdie prin anemia acută şi complicaţiile septice consecutive plăgii profunde la nivelul flancului abdominal stâng, viaţa victimei fiind salvată prin intervenţia chirurgicală de urgenţă efectuată în spital. În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat pentru următoarele 29 de zile, propunere ce a fost admisă de Tribunalul Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 852

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 547

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 479

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 366

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 447

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 771

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 492

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 445

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 515

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 506

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 549

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 544

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 764

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 396