Armată obligatorie în România? Ce a declarat ministrul Mihai Fifor despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, nu crede că se poate vorbi foarte curând despre reluarea stagiului militar obligatoriu în România, deşi discuţia "apare tot mai des în spaţiul public şi sunt câteva state care au în continuare serviciu militar obligatoriu sau l-au reintrodus", conform Agerpres.ro. 
 

"Vă reamintesc faptul că stagiul militar în România este suspendat, nu este anulat. Este o discuţie care apare tot mai des în spaţiul public şi sunt câteva state care au în continuare serviciul militar obligatoriu, unele care l-au reintrodus, de exemplu Suedia, după informaţiile mele, reintroduce stagiul militar obligatoriu. Şi noi am discutat de multe ori lucrul acesta, există, n-aş zice nostalgie, ci o analiză pragmatică vizavi de acest subiect. Deocamdată nu am dus în Guvern o asemenea iniţiativă şi nici nu cred că foarte curând vom putea discuta despre reluarea stagiului militar obligatoriu în România. De aceea căutam variante alternative, aşa cum este programul acesta dedicat rezerviştilor militari. Nevoia este foarte mare de încadrare în Armata României", a precizat Mihai Fifor, în conferinţa de presă susţinută cu prilejul prezentării bilanţului activităţii în primele şase luni ale anului.  


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

V.G.Alexandru

11 Aug, 2018 15:46

Eu sincer sper sa il reintroduca.. avem nevoie cu disperare de asa ceva, "barbati" cu blugi mulati care incep sa se macheze, si sa mearga la salon.. nu e ok. Fac 22 in oct, si consider ca e o necesitate acest program, te formeaza ca om!

Alex

08 Aug, 2018 21:46

Da, sunt de acord cu reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Subsemnatul, după satisfacerea stagiului militar , am devenit alt om. Chiar părinţii mei au sesizat transformări benefice în comportamentul meu faţă de familie şi societate, o accentuare vizibilă a apetitului pentru muncă şi respect faţă de ierarhiile de tot felul ce compun nucleul societăţii, respectul faţă de întemeierea unei familii , fapt pentru care m-am căsătorit imediat, copii, educaţia lor. Armata , cu al său cumul de privaţiuni, disciplină deseori de fier , a însemnat formarea caracterului de cavaler al bărbatului, de gentil, altruist, puternic, cinstit, modest, respectuos în toate împrejurările, patriot. Armata te învaţă meserii, costruieşte pentru ţară obiective magistrale, participă la salvarea recoltelor marilor unităţi agricole. Pe scurt , datorez serviciului militar , formarea caracterului fiinţei mele , un privilegiu de care cu mare suferinţă constat că tineretul de astăzi nu beneficiază.

Articole asemanatoare

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 154

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 214

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 315

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 455

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 202

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 311

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 453

Ziua Porților Deschise la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța

18 Apr 2024 449

Județul Constanța Încă o dronă a fost observată în zona Bazei Aeriene 57 „Mihail Kogălniceanu”!

18 Apr 2024 921

Ziua Porților Deschise la Academia Navală „Mircea Cel Bătrân”

18 Apr 2024 476

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 253

ISU Iași124 de evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 24 de ore

17 Apr 2024 286

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1963

ISU BihorDouă incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

15 Apr 2024 298

ISU SuceavaIncendii de vegetație

15 Apr 2024 264