Asociaţia Elevilor din ConstanţaElevii vor participa la ora de religie doar la solicitarea expresă a acestora

Asociaţia Elevilor din Constanţa şi Asociaţia Tinerii Europeni pentru România aduc la cunoștința opiniei publice faptul că s-a publicat în Monitorul Oficial al României Decizia Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014 privind statutul religiei în sistemul educațional preuniversitar.

Până în prezent, elevii care nu doreau să studieze religia puteau să depună o cerere prin care să se retragă de la această oră. Judecătorii CCR au apreciat că este necesară depunerea unei solicitări prin care să se manifeste în mod explicit dorinţa de a studia religia, nu de a nu studia.

În urma publicării acestei decizii, conform art. 41 și art. 491 din Codul Civil, elevul, sau reprezentantul legal al elevului sub 14 ani, care doreşte studierea religiei poate să înainteze o cerere către unitatea de învăţământ. În cazul nedepunerii acestei cereri, se va considera, din oficiu, că elevul în cauză nu doreşte studierea religiei.

Reamintim că după anunțarea deciziei CCR, pe 12 noiembrie 2014, AEC şi ATER au ieşit cu o poziţie prin care au anunţat lansarea în dezbatere publică a unui propuneri legislative care să remedieze vidul legislativ apărut în urma deciziei CCR.

Parlamentul României ar trebui să corecteze cât mai rapede prevederile art. 18 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale, alineat declarat neconstituţional de către CCR. De asemenea, atragem atenția că Ministerul Educației și unitățile de învățământ au astfel obligația legală de a respecta dispozițiile deciziei CCR, care au putere de lege, și trebuie să aștepte solicitările scrise ale elevilor înainte de a stabili orele de religie pentru semestrul II din anul școlar în curs.

„Decizia Curții Constituționale este de bun simț și reprezintă o recunoaștere a caracterului secular al statului și a libertății de conștiință al cetățenilor, libertate garantată de către Constituția României. Consider că Parlamentul României și ministerul educației trebuie să acționeze cât mai rapid pentru aplicarea conformă a dispozițiilor Curții și respectarea astfel a drepturilor și libertăților fundamentale pe care le are fiecare elev și părinte din România”, a declarat Marius Ghincea, preşedintele Asociaţiei Tinerii Europeni pentru România.


Sursa foto: ziarulunirea.ro

„Această decizie a Curţii Constituţionale reprezintă un act reparatoriu, care ajută la democratizarea României şi la separea dintre culte şi stat, lucru necesar pentru o naţiune europeană, în secolul XXI. AEC va milita în continuare pentru modificarea legii educaţiei, în sensul puneri în acord a legislaţiei cu decizia CCR. De asemenea, atragem atenţia elevilor că începând de acum nu mai au datoria de a frecventa orele de religie decât dacă își doresc explicit acest lucru”, a declarat Constantin - Alexandru Manda, vicepreşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 1049

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 882

Asociația Elevilor Constanța, la judecată cu Consiliul Județean Constanța! Ce a decis instanța

08 Feb 2024 841

Asociaţia Elevilor din Constanţa „Statutul Elevului” a fost depus la Ministerul Educației. Ce solicitări sunt vizate

01 Feb 2024 723

Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport “Metropolitan”!

22 Jan 2024 748

Știri Constanța Asociația Elevilor din Constanța are un nou președinte!

24 Sep 2023 1392

Urmează noi procese Transportul elevilor navetiști nu este, în continuare, gratuit. Consiliul Județean Constanța spune că elevii pot deconta contravaloarea abonamentului la școala unde învață!

11 Sep 2023 1147

Procesul pentru anularea ordinului privind transportul elevilor, suspendat la Constanța! De ce au luat judecătorii această decizie

12 Apr 2023 1141

Asociația Elevilor din Constanța contra Ministerului Educației, în justiție. Decizia Curții de Apel

28 Mar 2023 1311

Ordin al Ministerului Educației, contestat la Constanța

25 Feb 2023 1123

Contestație în anulare. A fost admis recursul în dosarul prin care Asociația Elevilor cere Consiliului Județean Constanța asigurarea transportului gratuit

23 Jan 2023 1387

Asociația Elevilor din Constanța, acționată în instanță de Consiliul Județean Constanța! Precizări

01 Sep 2022 1933

Elevii constănțeni salută decizia Monicăi Anisie de a susține votul de la 16 ani

08 Jun 2022 1221

Exclusiv! Reacția primarului din Lumina, acuzat că se folosește de elevi pentru a curăța comuna. „Activitate educativă, criticată de un localnic”

21 May 2022 6232

Asociația Elevilor din Constanța „Anchetă mușamalizată, DNA legalizează mita!”

06 May 2022 1955