Associated Press respinge acuzațiile de colaborare cu naziștii

 
Agenția americană de presă Associated Press, acuzată de un istoric german că a colaborat cu regimul nazist între 1935 și 1941 pentru a menține o prezență în Germania, a respins ieri această "teză". Potrivit istoricului Harriet Scharnberg, al cărei articol a fost publicat pe site-ul Zeithistorische Forschungen (studii de istorie contemporană), Associated Press a făcut o serie de concesii puterii naziste, notează France Presse.
 
Agenția s-ar fi supus legii asupra editării (Schriftleitergesetz), intrată în vigoare în 1934 și care a impus tuturor editorilor de presă să nu publice nimic ce "ar putea slăbi... Reichul german în afara țării sau acasă". Prin acceptarea acestei condiții, AP ar fi "acordat Ministerului nazist al Propagandei o influență considerabilă asupra producției sale de fotografii de știri".
 
Din 1935 și până când Statele Unite au declarat război Germaniei în decembrie 1941, agenția a fost singurul mijloc de informare a maselor occidental acreditat în Germania. Istoricul afirmă de asemenea că unul dintre fotografii AP în Germania la vremea aceea, Franz Roth, aparținea serviciului de propagandă SS (unități de elită ale armatei germane). El l-ar fi înlocuit, potrivit lui Harriet Scharnberg, pe unul dintre cei trei fotografi evrei ai AP care au trebuit să părăsească Germania pentru Statele Unite.
 
"AP respinge teza că ar fi colaborat cu regimul nazist la un moment dat. AP a fost supusă la presiuni de regimul nazist între 1933, anul accederii lui Adolf Hitler la putere, și 1941. Echipa AP a rezistat acestor presiuni făcând tot posibilul să ofere lumii o informație exactă, importantă și obiectivă într-o perioadă sumbră și periculoasă", a scris, într-un comunicat publicat ieri, directorul de relații mass-media, Paul Colford, citat de Agerpres.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă la Paris! Atac cu armă albă în gară, cel puțin trei victime

03 Feb 2024 710

Doliu în lumea cinematografiei. O celebră actriță premiată cu Oscar pentru rolul dintr-un film celebru, ne-a părăsit

24 Sep 2022 2180

Peste 20 de milioane de viziualizări a adunat o transmisiune live din Ucraina în care jurnalistul a vorbit în 6 limbi străine (VIDEO)

23 Feb 2022 2557

Tragedie în ziua de Crăciun! 15 persoane rănite, după ce un elicopter a avut probleme la aterizare

25 Dec 2019 4907

Revoluție în Barcelona Sute de mii de catalani cer independența

11 Sep 2019 1958

Oficial de la MApN Un militar român a murit într-un atac din Kabul (Afghanistan)

05 Sep 2019 2698

Un avion care participa la un exerciţiu militar în Hawaii s-a prăbuşit în largul coastei din Honolulu

13 Dec 2018 2015

Români, prinşi în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa între Canada şi SUA

28 Sep 2018 2583

Legendarul dramaturg Neil Simon s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Este laureat al premiului Pulitzer

27 Aug 2018 1395

A murit Aretha Franklin. „Regina muzicii soul” avea 76 de ani (video)

16 Aug 2018 2173

Fostul tenismen Ilie Năstase va fi noul consul onorific al Cehiei în România. Va avea biroul la Constanța

22 Sep 2017 2026

Doliu în lumea filmului. A jucat alături de Marlon Brando şi Al Pacino

04 Mar 2017 2558

Secretarul general al NATO „Trebuie să fim capabili să suplimentăm bugetele pentru Apărare când tensiunile cresc”

15 Feb 2017 1448

România îşi sporeşte cheltuielile pentru Apărare pe fondul creşterii prezenţei militare ruse la Marea Neagră

14 Dec 2016 1907

Președintele ales Donald Trump îi oferă funcția de consilier național pentru securitate generalului Michael Flynn

18 Nov 2016 1340