Atenţie constănţeni Se închide total circulaţia pe bulevardul Mamaia

pasarela mamaia oprire circulatie
SC Polaris M Holding, în colaborare cu Primăria Constanţa, anunţă că se va închide circulaţia total pe bulevardul Mamaia, între 1 şi 24 aprilie, în zona Satul de Vacanţă pentru efectuarea lucrărilor de construcţie şi montaj a Pasarelelor Pietonale din Staţiunea Mamaia.
În această perioadă circulaţia pe sensul dinspre Constanţa spre Năvodari, pe bulevardul Mamaia, se va devia pe aleea din faţa Hotelului Perla cu ieşire în sensul giratoriu de la Aqua Magic.
Pe sensul dinspre Năvodari spre Constanţa circulaţia autovehiculelor va fi deviată de la Staţia de taxare-intrarea în Staţiunea Mamaia pe linia de centură cu ieşire în bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.
Între 1 şi 15 aprilie, circulaţia pe bulevardul Mamaia, în zona Cazino şi Zona Hotel Rex, va fi restricţionată pe două benzi de circulaţie pe fiecare sens, putându-se circula pe o distanţă de două sute de metri numai pe câte un sens de o parte şi de alta a axului drumului.
Devierile traseului de circulaţie în zona satul de vacanţă şi restricţiile din zona cazinou şi zona Hotel Rex vor fi semnalizate şi marcate în conformitate cu Codul Rutier şi legislaţia în vigoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Abordarea integrată și personalizată, soluție pentru incluziunea cu succes a populației de etnie romă

26 Apr 2024 317

Angajarea asistată, soluție eficientă pentru integrarea durabilă a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în societate (GALERIE FOTO)

30 Jan 2024 677

IPJ Vaslui”PATROL - Dezvoltarea conceptului de patrulare comună de poliție a drumurilor din zona de frontieră dintre Republica Moldova și România”

15 Dec 2023 569

MEAT Din luna ianuarie 2024, solicitările de autorizare în domeniul turismului vor putea fi depuse online, prin intermediul noului sistem informatic

08 Dec 2023 1051

Ministerul Educației Luni se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Constanța și Tulcea

26 Nov 2023 36210

Situația la Constanța și Tulcea Un sfert din investițiile cu bani UE în satele și comunele din România nu sunt finalizate cu o lună înainte de închiderea PNDR 2014-2022

04 Nov 2023 771

MAE Participarea secretarului de stat Traian Hristea la un eveniment dedicat consolidării capacităților în domeniile securității cibernetice

27 Oct 2023 708

„Transparență și competență în sectorul public” 7.300 de persoane instruite, proiectul-pilot al concursului naţional organizat şi baza de date cu personalul bugetar dezvoltată

26 Oct 2023 888

Transalpina și Transfăgărășanul nu se vor mai închide începând de anul acesta, în funcție de perioada calendaristică

07 Oct 2023 1215

#ConstanțaEsteBine 1 octombrie 2023. Final de săptămână, început de lună calendaristică, închidere de cerc

01 Oct 2023 809

Un cămin de bătrâni din București, închis de autorități, funcționa ilegal. Ce măsuri au luat comisarii ANPC

23 Aug 2023 1633

Interviu online cu Marius Nazîru, de la CSM Constanța „Rugby-ul te învață să te ridici, de câte ori cazi, chiar dacă uneori e mai greu“

10 Aug 2023 2302

Poliția de Frontieră Română Border Police Kids Academy are primii absolvenţi (GALERIE FOTO)

04 Aug 2023 1034

Modificări importante în societatea Mirelei Matichescu, fost administrator public al judeţului Constanţa

20 Jul 2023 1650

Se închide definitiv Căminul de bătrâni Sfinții Constantin și Elena din Eforie Nord

18 Jul 2023 1522