Bercea Mondial le cere copiilor săi să se împace cu Mircea Băsescu

Bercea Mondial și-a schimbat atitudiunea cu privire la scandalul în care sunt implicați copiii săi și Mircea Băsescu, fratele președintelui României, transmite România Tv. 

Bercea Mondial cere copiilor săi să se împace cu nașul lor, Mircea Băsescu, dacă acesta le va da banii înapoi. Bercea a făcut aceste declarații ieri la DNA, mărturisind că nu știe nimic despre acest scandal și că nu vrea să facă declarații.
„Eu nu-l bag pe nașu`, că nu știu nimic”, le-a spus ieri procurorilor Bercea Mondial.

Cei care vor decide ce se întâmplă cu Mircea Băsescu sunt însă judecătorii Curții de Apel București, care în cursul zilei de astăzi vor decide dacă Bercea Mondial rămâne în arest sau va fi cercetat în stare de libertate. 

Amintim că fratele președintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluție favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel (Bercea Mondial) era judecat pentru tentativă de omor, întrucât și-a înjunghiat un nepot.

Pe tot parcursul anchetei, Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a declarat că este nevinovat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un primar din județul Constanța, achitat pentru abuz în serviciu! Dosarul în apel

03 Feb 2022 1454

Niculae Stan, primarul din Pecineaga, și afaceristul Radu Birea, vărul lui Bercea Mondial, achitați la Mangalia

10 Jan 2022 3033

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, va fi eliberat condiţionat din închisoare

08 Feb 2019 1806

ÎCCJ. Bercea Mondial și fiul său, trimiși în judecată pentru tentativă de omor

14 Jun 2018 1734

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec 2017 3709

DNA a obţinut redeschiderea dosarului în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat. Ieri, al doilea termen la Curtea Supremă

20 Oct 2017 2584

Credeaţi că s-a terminat? Dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, redeschis la cererea DNA

06 Oct 2017 4831

Ultima zi de puşcărie pentru Mircea Băsescu? Totul se decide mâine, la Tribunalul Constanţa

03 Sep 2017 3071

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa. Iată când ar putea fi eliberat

11 Aug 2017 2418

Judecătoria Medgidia a decis Mircea Băsescu poate fi eliberat condiţionat. Decizia nu este definitivă

19 Jul 2017 3526

Mircea Băsescu, din nou în faţa judecătorilor. Iată când se decide libertatea fratelui fostului preşedinte al României

09 Jul 2017 5409

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial. Iată pedepsele finale

09 Mar 2017 12372

Curtea de Apel Bucureşti, decizie crucială în dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Bercea Mondial (rechizitoriu)

28 Oct 2016 3058

Băsescu nu va fi audiat în dosarul de șantajare a fratelui său

25 Oct 2016 2184

După condamnarea de la Constanţa Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, menţinută sub control judiciar (rechizitoriu)

26 Sep 2016 2340