Colţ de Rai Biserica de pământ din Satu Nou

Există astăzi în Arhiepiscopia Tomisului, într-un perimetru restrâns, între Dunăre şi lacul Oltina, trei vechi lăcaşuri de cult speciale, care mărturisesc mai convingător decât altele ce a însemnat rezistenţa Ortodoxiei în acest spaţiu ocupat cândva de musulmani.

Citeşte povestea bisericii care s-a ridicat sub stăpânire otomană!

Este vorba de bisericile de pământ din localităţile Satu Nou, Strunga şi Izvoarele. Biserica "Înălţarea Domnului" din Satu Nou se diferenţiază însă de celelalte două prin faptul că la ridicarea ei a contribuit… un musulman, apoi prin originalitatea crucii de pe acoperiş şi prin "grătarul" de şipci ce desparte pronaosul de naos, care aminteşte de interiorul unei moschei.
Am pornit într-un însorit început de octombrie, ce semăna mai degrabă cu o vară prelungită ca o peninsulă în inima toamnei, spre tainica Scythia Minor pentru a redescoperi rădăcinile prin care neamul nostru s-a "conectat" definitiv la veşnicie. Aşa am ajuns să străbatem sate aproape uitate, să vizităm locuri de pustnicie, mănăstiri şi biserici care, toate, deopotrivă, mărturisesc izbândă şi martiraj, trăire şi viaţă ortodoxă, dincolo de vreme şi vremuri. Biserica veche din Satu Nou, judeţul Constanţa, Protopopiatul Băneasa, este un asemenea loc.

 

Citeşte AICI reportajul

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tradiții pentru spor și sănătate la Schimbarea la Față. În credința populară, 6 august înseamnă începutul toamnei

06 Aug 2023 1009

Sfânta Muceniță Marina

19 Jul 2020 9689

#Dobrogeaetnică Laudatio Preot Nicolae Paveliu

24 Nov 2018 2450

Vine căldura! Azi sunt Alexiile, ziua în care şarpele iese din hibernare

17 Mar 2017 7955