Biserica Ortodoxă Română aniversează 11 de ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel

Duminică, 30 septembrie 2018, Biserica Ortodoxă Română aniversează 11 de ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române. 

Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat în Catedrala Patriarhală, de la ora 9.30, Sfânta Liturghie, la care au participa membri ai Sfântului Sinod, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu colaboratorii lor, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice româneşti.

Sfânta Liturghie a fos urmată de Slujba de Te Deum, la ora 12.00, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei unsprezece ani de slujire patriarhală.  

În continuare a avut loc un moment aniversar în timpul căruia vor fi prezentate mesajele de felicitare din partea reprezentanților autorităţilor de Stat centrale şi locale, precum și ai altor instituţii publice.

Sursa foto: basilica.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PF Daniel a transmis un mesaj Patriarhului Ierusalimului, în urma atacului cu drone

14 Apr 2024 489

Oficial de la Patriarhia Română ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sancționat cu dojană sinodală scrisă

29 Feb 2024 1204

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, deplânge moartea criticului şi istoricului literar Alex Ştefănescu

25 Feb 2024 772

Patriarhul Daniel Agheasma Mare - o mare binecuvântare pentru Biserică; este sfinţitoare, vindecătoare şi eliberatoare

06 Jan 2024 597

De Bototează, Patriarhul Daniel va sfinți Aghiasma Mare la Catedrala Patriarhală

03 Jan 2024 706

Mesaj de Anul Nou - Patriarhul Daniel „Părintești binecuvântări, doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu“ (VIDEO)

31 Dec 2023 1321

Preafericitul Părinte Daniel va sluji la Catedrala Patriarhală în noaptea dintre ani şi la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare

29 Dec 2023 742

Patriarhul Daniel „Naşterea Domnului este o sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor“

25 Dec 2023 713

În urma atacului din Cehia Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel transmite un mesaj Preafericitului Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Presov, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia

22 Dec 2023 726

Ceremonie la Palatul Patriarhiei A fost conferit Ordinul mitropolitan „Sfântul Ierarh Neofit Cretanul“

22 Dec 2023 944

Sfântul Andrei Patriarhul Daniel slujeşte la Paraclisul istoric de la Reşedinţa patriarhală

29 Nov 2023 893

București Patriarhul Daniel în vizită la vârstnicii îngrijiți la Mănăstirea Christiana

21 Oct 2023 849

Patriarhul Daniel, de Sfânta Parascheva- „Viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie sau un pelerinaj necontenit“

14 Oct 2023 774

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, într-o vizită la Patriarhia Română

13 Oct 2023 729

Convocarea anuală a preoților militari din Armata României. Ce spune ministrul Tîlvăr

05 Oct 2023 791