Călin Popescu-Tăriceanu - „Preşedintele pare decis să facă tot ce poate ca să pună beţe în roate Guvernului”

Şeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că preşedintele Klaus Iohannis pare să facă "tot ce poate ca să pună beţe în roate Guvernului" iar respingerea din nou a Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Ministerului Dezvoltării denotă, de fapt, dorinţa acestuia de a fi "cu orice preţ" perceput ca liderul Opoziţiei.

"Asistăm la un blocaj al Guvernului. Cred că niciodată nu am avut interimate aşa de lungi la două ministere foarte importante, mai ales acum, când sunt reuniunile pe care miniştrii noştri trebuie să le prezideze în cadrul Preşedinţiei rotative. Noi facem, cred, o figură uşor bizară, ca să nu spun chiar mai mult. Nimic nu mă mai miră, pentru că preşedintele pare decis să facă tot ce poate ca să pună beţe în roate Guvernului. Am citit motivaţia respingerii, preşedintele consideră că doamna Vasilescu nu ar fi pregătită pentru această funcţie. Are experienţă în administraţia locală, pentru că a fost primar al Craiovei, şi a lucrat bine şi a făcut treabă. A fost înainte ministru al Muncii, are experienţă guvernamentală. Ce experienţă în plus trebuie să te califice? Dacă discutăm aşa, strict, că nu are experienţă pe gestionarea de proiecte mari, poate, eu pun altă întrebare: dar domnul Iohannis ce experienţă are că a devenit preşedinte?", a spus Tăriceanu la Antena 3.


În opinia sa, aceasta este o viziune "complet anacronică", iar în perioada comunistă se punea în fruntea Armatei un general, la Interne - un miliţian, proceduri care nu fac parte din lumea democratică.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După decizia CCR Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează pensia specială

06 Jul 2022 1211

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

20 Jun 2022 1008

Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

06 Jun 2022 1459

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 1315

Oficial! Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat!

07 Dec 2021 1474

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1691

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 2162

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1704

Oficial DNA! Călin Popescu-Tăriceanu, urmărit penal pentru luare de mită

15 Jan 2021 1762

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2041

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2525

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1935

Tăriceanu, audiat în calitate de suspect într-un nou dosar. De ce este acuzat

21 Jan 2020 1892

Știați că …. Politicianul Călin Popescu-Tăriceanu împlinește 68 de ani

14 Jan 2020 1809

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 2471