Câți beneficiari de pensii de serviciu erau la finele lunii octombrie 2018. Care este pensia medie încasată

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii octombrie 2018, de 9.153 persoane, în creştere uşoară, cu 14 persoane, faţă de finele lunii precedent, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres.ro

Cei mai mulţi, respectiv 3.595, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 16.688 lei, din care 15.453 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 860 de persoane. Pensia medie era de 5.489 lei, din care 3.328 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.354 de lei (2.649 lei suportaţi de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.462 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.699 lei, din care 7.530 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.637 lei, din care 4.219 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.814 pensionari, pensia medie fiind de 3.958 lei, din care 2.284 lei suportaţi din bugetul de stat. 

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunțul de ultimă oră al Poștei Române, referitor la pensii

03 May 2024 499

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a crescut în luna aprilie, comparativ cu luna anterioară

28 Apr 2024 429

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 449

Vești bune pentru pensionari! Pensiile ar putea fi livrate înainte de Paște

24 Apr 2024 574

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 919

Ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu „Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie să duceţi niciun document cu venituri realizate după 2001"

08 Apr 2024 959

Andreea Corina Băjenaru și Florina Silvia Popa Doi procurori din Parchetul General al României ies la pensie

07 Apr 2024 452

Instanța s-a retras pentru deliberări în procesul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța

05 Apr 2024 2870

Primarul Chițac a deschis proces Casei de Pensii a Ministerului Apărării! Începe judecata

04 Apr 2024 886

Decizie de ultimă oră în dosarul dintre Carmen Răducu și ITM Constanța. Iată ce au decis magistrații constănțeni

22 Mar 2024 940

Poșta Română Oficiul Poștal Constanța 6- „Cea mai bună șefă din lume a ieșit la pensie“

10 Mar 2024 775

Guvern Din septembrie 2024, se vor plăti pensiile recalculate

28 Feb 2024 884

Magistratul Corina Suzana Artene se pensionează! Președintele a semnat decretul

20 Feb 2024 535

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 917

Foștii procurori – inspectori judiciari Adina Florea și Silviu Ciocoiu, răspuns negativ de la Tribunalul Constanța (MINUTA)

12 Feb 2024 1058