Stiri calde

Ce spune președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale din 2019

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat că o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2019 nu ar fi un lucru care să-l sperie, dar nici nu este, în acest moment, "mânat de o ambiţie nemăsurată", informează Agerpres.ro. 
 

"N-aş spune că este un lucru de care să mă sperii, dar nici nu sunt, în momentul acesta, mânat de o ambiţie nemăsurată. Niciodată în politică, eu cel puţin, nu am procedat în felul acesta. Cred că cei care au ambiţii, aşa, necontrolate şi nemăsurate până la urmă ajung să facă greşeli. Sigur că dacă...Vă pot spune următorul lucru, am fost prim-ministru şi poate un pas mai sus, altul nu mai există, ar fi, nu o candidatură, că am mai candidat şi în 2014, dar, sigur, funcţia prezidenţială, ceea ce nu este un lucru care să spun că nu mă preocupă. Sigur că, de foarte multe ori, stau şi mă întreb cum ar trebui să fie mandatul de preşedinte, cum aş face eu mandatul de preşedinte, ce ar trebui să fac pentru România", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, marţi, seară, la Antena 3, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2019.

 
El a adăugat că, până în prezent, a observat "o mare diferenţă între ce scrie în Constituţie, cum este descris rolul preşedintelui, şi ceea ce se întâmplă în realitate".
 

"Am asistat în aceşti aproape 30 de ani la nenumărate conflicte între instituţia prezidenţială, Guvern, eventual Parlament, şi aşa mai departe. Şi eu cred că lucrul acesta ar trebui, la un moment dat, încheiat. Adică, un alt stil de Preşedinţie care să încerce să evite conflictele şi să le soluţioneze şi să nu să le amplifice. Gândiţi-vă numai ce ar putea să facă România dacă, în loc să stea blocată în tensiuni, în conflicte, am sta să fim într-o fază de construcţie în care, bineînţeles, rolul fiecăruia se păstrează, majoritate, opoziţie, nu înseamnă că trebuie să ne dăm chiar toţi mâna să dansăm Hora Unirii, dar, într-o altă logică, nu într-o logică a conflictului dement, nu într-o logică a conflictului la distrugere care a fost introdusă de Traian Băsescu. (...) Eu cred că trebuie altfel gândită Preşedinţia şi de aceea mă gândesc, există instrumentele necesare, ai posibilitatea ca preşedinte, pentru că nu mă interesează numai blazonul sau ce scrie pe cartea de vizită, domne' am fost preşedinte. Dacă am fost preşedinte ce am făcut ca preşedinte, dacă am fost prim-ministru ce am făcut ca prim-ministru? Asta e important", a declarat preşedintele ALDE.

 
Tăriceanu a mai spus în context că în cadrul coaliţiei nu s-a discutat cum va fi abordată chestiunea candidatului la prezidenţiale, dar va trebui luată, la un moment dat, o decizie în acest sens.
 

"Nu ştiu să vă spun acum, nu e un lucru simplu şi nici nu am discutat în cadrul coaliţiei, unde va trebui să luăm la un moment dat o decizie. O decizie deloc simplă care trebuie să materializeze formula în care vom merge. Vom merge cu un singur candidat sau vom merge cu un candidat fiecare din formaţiunile noastre, dar până atunci mai avem timp", a declarat liderul ALDE, întrebat pe ce principii ar trebui să se bazeze strategia PSD-ALDE ca alegerile prezidenţiale să fie câştigate de către această coaliţie. 

Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Călin Popescu-Tăriceanu, întrevedere cu vicepreședintele Republicii India

18 Sep 2018 246

Protestatar, către Călin Popescu Tăriceanu - „Să-ți fie rușine!”

14 Sep 2018 306

Senatorul Ion Popa, noul preşedinte al organizaţiei judeţene ALDE Constanţa, prezentat oficial

29 Aug 2018 583

UPDATE Imagini de la eveniment Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, prezent la Școala Politică de Vară de la Constanţa (galerie foto)

29 Aug 2018 610

Tăriceanu, supărat pe utilizatorii de internet - "Nici în perioada FSN şi Iliescu nu s-a întâmplat aşa ceva"

29 Aug 2018 814

Ce spune președintele Senatului despre o eventuală suspendare a lui Klaus Iohannis din funcție

08 Jul 2018 376

Călin Popescu Tăriceanu anunţă reguli stricte în Parlament. Cameramanii nu se mai pot apropia de aleși

21 Jun 2018 573

Tăriceanu - "Este obligaţia ALDE să protesteze, împreună cu PSD, faţă de toate abuzurile din justiţie"

04 Jun 2018 414

Călin Popescu-Tăriceanu, achitat în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă

22 May 2018 676

Procurorii DNA au cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru Călin Popescu Tăriceanu. Când se vor pronunța magistrații în dosar

08 May 2018 529

Un nou termen la ÎCCJ în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu. Vor avea loc dezbaterile finale. Ce acuzații i se aduc președintelui Senatului

08 May 2018 477

Vizita la Constanța a președintelui Senatului și al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost cu de toate, precum o shaorma

05 May 2018 654

Călin Popescu Tăriceanu, în vizită la Constanța. Ce a declarat liderul ALDE

04 May 2018 781

Călin Popescu Tăriceanu vine vineri la Constanţa!

03 May 2018 1809

Liderii coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, întâlnire de urgență după anunțul făcut de Klaus Iohannis

16 Apr 2018 505

100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, întrevedere bilaterală cu două delegații din Republica Moldova

27 Mar 2018 451

Călin Popescu Tăriceanu, despre inflație - ”BNR are o responsabilitate în această privinţă”

13 Mar 2018 546

Plangere depusă pe numele președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu trimisă de DNA la Parchet

13 Mar 2018 562

Călin Popescu Tăriceanu „În ziua în care preşedintele va ieşi în conferinţă de presă să anunţe că nu o revocă pe doamna Kovesi îşi va semna singur sentinţa“

10 Mar 2018 590

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, prezent la congresul extraordinar al PSD. Ce a declarat acesta

10 Mar 2018 471

Călin Popescu-Tăriceanu susține că a avut telefonul ascultat în 2012 şi în 2014

20 Feb 2018 529

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu va fi audiat în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI,

06 Feb 2018 404

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că activitatea miniștrilor va fi evaluată lunar. Cine va participa la evaluare

04 Feb 2018 533

Călin Popescu Tăriceanu - ”ALDE nu va susţine creşteri de taxe şi impozite”

31 Jan 2018 760

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au răspuns avertismentelor venite din partea Comisiei Europene

24 Jan 2018 962

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu ar fi vrut să fie cooptat și UDMR la guvernare

22 Jan 2018 624

Azi, şedinţă solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului, dedicată omagierii regelui Mihai I

11 Dec 2017 696

Tăriceanu despre protestele PSD - ”Nu e nevoie în acest moment de mitinguri de susţinere”

04 Dec 2017 759

Răspunsul oficial al Parlamentului României la mesajul primit din partea Departamentului de stat al SUA

28 Nov 2017 715

Dosarul Belina. CCR a respins sesizarea lui Călin Popescu Tăriceanu

23 Nov 2017 758

Tăriceanu nu va fi prezent la parada militară de 1 decembrie. Ce a declarat despre Klaus Iohannis

20 Nov 2017 812

Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu după declaraţiile preşedintelui ÎCCJ, Cristina Tarcea ”Voi sesiza Inspecția Judiciară”

06 Nov 2017 944

Fostul senator, Şerban Mihăilescu, audiat la Curtea Supremă

31 Oct 2017 825

Conferință ALDE la Mamaia. Călin Popescu-Tăriceanu, prezent la Şcoala politică de vară

30 Aug 2017 3005

ALDE a decis să retragă sprijinul politic Guvernului condus de Sorin Grindeanu

14 Jun 2017 844

Tăriceanu, ales președinte ALDE

23 Apr 2017 1222

Olguța Vasilescu a prezentat creșterile salariale ale militarilor și polițiștilor valabile de la 1 iulie 2017

06 Apr 2017 27222

Mircea Banias a plecat alături de Daniel Constantin din Delegaţia Permanentă a ALDE

19 Mar 2017 3105

Procesul lui Tăriceanu începe pe fond în martie

18 Feb 2017 1024

Călin Popescu Tăriceanu, întrevedere cu Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti

16 Feb 2017 1081

Începe judecata în dosarul în care Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului

10 Feb 2017 847

Grupul Clienților cu Credite în CHF condamnă afirmațiile lui Tăriceanu. Le consideră „grave și tendențioase"

08 Feb 2017 637

Tăriceanu, de dimineaţă, la ÎCCJ

08 Feb 2017 1223

Tăriceanu „ALDE nu a plănuit nicio manifestație publică”

05 Feb 2017 581

Tăriceanu – Am decis retragerea ordonanţei

04 Feb 2017 1562

Tăriceanu despre eventuala adoptare a unei decizii de abrogare a OUG „Voi propune să ne așezăm la aceeași masă”

04 Feb 2017 1002

PSD ia în calcul abrogarea OUG

04 Feb 2017 1816

Tăriceanu „Obiectivele anchetei în cazul Coldea - extrem de vagi”

13 Jan 2017 730

Noul guvern a depus jurământul Klaus Iohannis - Aștept să întăriți poziția României în cadrul UE și NATO

04 Jan 2017 1028

Întâlnire Dragnea - Tăriceanu - Constantin pentru stabilirea ministerelor care îi vor reveni ALDE în noul Guvern

02 Jan 2017 3323