Circuit economic fictiv. Peste 100 de persoane fizice şi juridice, sub urmărire penală

Astăzi, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Mureş au efectuat 96 de percheziţii pe raza județelor Mureș, Harghita,  Alba,  Arad, Bihor, Brăila,  Brașov,  Cluj, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timiș, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor suspecţi,  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui  grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
 În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2010-2015, prin intermediul a 15 societăţi comerciale, membrii grupului infracţional au creat un circuit economic fictiv, prin emiterea către un număr de 80 de societăţi comerciale de facturi fiscale fictive prin care se atesta în mod nereal achiziţii/prestări servicii în domeniul construcţiilor – montaj,  prejudiciul produs bugetului de stat fiind în cuantum de 14.540.750 lei.
 
În cauză a fost începută urmărirea penală faţă de un număr de 110 persoane fizice şi juridice, pentru infracţiuni de evaziune fiscală în forma autoratului sau a complicităţii, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.
 
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 560

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 486

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 281

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 654

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 679

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 663

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 499

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 702

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 649

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 911

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 293

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 597

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 553

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 562

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 398