Claudiu Palaz solicită sistarea demolării imobilului Consiliului Județean Constanţa, de pe strada Izvor! (galerie foto +documente)

 
Președintele PMP Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, a depus în data de 18.04.2018, sub nr. 10.684, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, o notă de informare prin care solicită să se dispună sistarea demolării unui imobil al Consiliului Județean, având în vedere faptul că din analiza amănunțită a expertizei existente, efectuată de către S.C. ECO TERRA PROIECT S.R.L., reiese că această construcție este în stare bună și poate fi redată astfel circuitului civil.
Clădirea față de care s-a dispus demolarea nu poate fi folosită ca arhivă, corect, dar poate fi renovată și redată circuitului civil, ca spațiu cu destinația de birouri.
În condițiile în care Consiliul Județean Constanța duce lipsă de spații pentru desfășurarea activității curente, este o aberație demolarea unor imobile, care pot avea această destinație și care corespund din punct de vedere tehnic, putând fi recuperate.
Valoarea economică pentru a realiza o astfel de clădire nouă, la dimensiunile și funcționalitatea celei existente, depășește cu mult valoarea renovării acesteia.
În condițiile în care bugetul Consiliului Județean Constanța nu are bani de aruncat pe fereastră, consider că este inoportună și aberantă susținerea și realizarea demolării dispuse de către vechea conducere a CJC, demolare în vederea realizării unei clădiri pentru....arhivă.
Pot afirma cu responsabilitate faptul că Consiliul Județean dispune de teren care se pretează unei astfel de investiții (construcție cu destinația arhivă), dacă va fi cazul.
Consider că demolarea imobilului situat pe Strada Izvor, nr. 23 trebuie să se oprească, iar clădirea trebuie renovată și transformată în spații pentru birouri.
Se rezolvă astfel și problema aglomerării în birourile CJC și se face și economie majoră la bugetul acestuia.
Repartizarea arhivei sau construirea unui nou imobil pentru aceasta se poate face pe orice alt teren al Consiliului Județean Constanța.

În secţiunea "foto", puteţi vizualiza expertiza care stă la baza solicitatării preşedintelui PMP, Claudiu Palaz.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Familia Terzi poate moderniza Restaurantul Colonadelor de pe strada Traian din Constanța

04 May 2024 459

Primăria Mangalia, județul Constanța, scoate la vânzare un imobil într-o licitație publică

03 May 2024 502

Cu acordul Municipalității Un imobil de pe strada Pescăruș din Constanța va fi supraetajat, altul – transformat în parcare de Imobiliaria Tomis SRL

03 May 2024 1030

Imobilul edificat de Disan Expert SRL pe strada Maior Șofran din municipiul Constanţa va fi modificat

03 May 2024 396

Bloc de zece etaje, cu restaurant și piscină exterioară, edificat în Mamaia Nord. One Construction Top SRL, undă verde de la APM Constanța

02 May 2024 576

Aras Nurgian vrea să construiască un bloc de cinci etaje pe bulevardul Ferdinand, vizavi de Teatrul de Stat Constanţa pe locul clădirii istorice „Casa cu iederă“

02 May 2024 531

Primăria Constanța a scos la licitație lucrările de reabilitare energetică a clădirii liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”

01 May 2024 351

Kirvad Tour SRL va investi într-un imobil de două etaje, cu destinația servicii, comerț, sediu administrativ și showroom în Constanța

01 May 2024 396

Dezbatere publică la APM Constanța pentru blocul de 11 etaje, edificat de Maritimo Residence SRL pe strada Ștefăniță Vodă

30 Apr 2024 805

IPJ Constanța Bărbații implicați în scandalul din seara de Florii, sub control judiciar

30 Apr 2024 429

Un imobil de pe strada Trandafirului din Constanţa va fi supraetajet. Undă verde de la Municipalitate pentru SC Vepan SA

30 Apr 2024 426

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 544

Grup Petrol Marin, aduc la cunoştinţă că la data de 10.05 ora 08, vor începe lucrările de construcţii autorizate pentru str. BD. Mamaia Nord nr. 145

29 Apr 2024 312

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul BNR Constanța, „inima“ monetară din Piața Ovidiu - Constanța, readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați

29 Apr 2024 847

Vila Prințului Barbu Ştirbey din Mamaia se vinde. Propietarul Metfor Travel SRL cere jumătate de milion de euro

28 Apr 2024 2696