Comunitatea musulmană din România va celebra luni începutul Lunii Sfinte Ramazan

Membrii comunităţii musulmane din România vor celebra luni, 06 mai 2019, începutul Lunii Sfinte Ramazan, perioadă în care credincioşilor musulmani le este interzis să se hrănească şi să se hidrateze, din zori de zi până la apusul soarelui.

În religia islamică, Luna Ramazan semnifică începutul revelării Coranului Cel Sfânt Profetului Muhammed (PbuH) de către Îngerul Gavriil, eveniment ce a avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir, a 27-a noapte din Luna Sfântă Ramazan, în peştera Hira din muntele Nur, de lângă oraşul Mecca, în anul 610, revelaţie ce a durat 23 de ani.

Islamul stabileşte faptul că Postul din Luna Ramazan reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai religiei, alături de Mărturisirea credinţei (Shahada), Cele cinci rugăciuni obligatorii (Salah), Pelerinajul la Mecca (Hajj) şi Contribuţia anuală de solidaritate cu nevoiaşii (Zakat).
 
Învăţăturile islamice impun, de asemenea, ca musulmanii să parcurgă un ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene de pe parcursul anului, timp de 29 de zile de la începerea Postului, aceste zile fiind petrecute în reculegere şi rugăciune, pentru primenirea corporală şi spirituală.

Potrivit tradiţiei şi preceptelor religioase, postul şi efectuarea rugăciunilor zilnice, de preferinţă în cadrul unei geamii, sunt urmate în perioada nocturnă de cina Iftar pe care musulmanii o împart cu prietenii, rudele, cunoscuţii sau pelerinii și de rugăciunea specifică Lunii Sfinte Ramazan, Teravih. În aceeaşi perioadă, masa rituală de dinaintea zorilor - Sahur, este luată în familie.

Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă Coranul, iar tradiţia spune că în această perioadă sunt deschise porţile Paradisului, cele ale iadului sunt ferecate, iar diavolii sunt încătuşaţi.
 
Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr celebrată anul acesta în noaptea de 31/01 iunie, când se consideră că Allah Atotputenicul a început revelarea Cărţii Sfinte, Coranul, către Profetul Muhammed (PbuH).

Conform tradiţiei, pentru a marca semnificaţia deosebită a acestei Luni Sfinte, slujbele din moschee, mukabele, încep dimineaţa cu citirea Coranului de către imami, la care participă femeile. Seara are loc slujba teraavih, cu participarea bărbaţilor şi a femeilor din comunitate.

Postul din Luna Sfântă Ramazan înseamnă în egală măsură atât abstinenţă fizică, cât şi spirituală.

În această lună, a iertării şi a milei, musulmanii trebuie să aibă, cu precădere, un comportament specific preceptelor islamului, postul fiind considerat un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o dovadă de credinţă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Credincioșii musulmani sărbătoresc, timp de trei zile, Ramazan Bayram

10 Apr 2024 3513

UDTR Etnicii turci încheie luna Sfântă Ramazan

09 Apr 2024 853

Cu ocazia Lunii Ramazan a comunității musulmane Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, în vizită în satul Tătaru, județul Constanța

08 Apr 2024 910

1.000 de familii, sprijinite de Fundația GUR Fondatorul Ramazan Gur – „Impactul nostru nu se măsoară doar în numere, ci în zâmbetele recăpătate”

08 Apr 2024 824

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 649

Mesajul Șefului Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf, transmis cu ocazia Cinei Tradiționale de Iftar

13 Mar 2024 676

Membrii comunității musulmane din România celebrează prima din cele 30 de zile ale Lunii Sfinte Ramazan

11 Mar 2024 896

Solid House și Mesta Marmură și Travertin, conduse de Ramazan Gur, au ocupat primul loc în Topul județean al firmelor!

20 Oct 2023 2930

Firme Constanța ARI World SRL, societate de construcții, înființată la Constanța

05 Sep 2023 800

Modificări în cadrul societății Emi Mel Activ Constanța. Cine este noul asociat unic

25 Aug 2023 738

Lichidator Constanța Ramazan Alper -DELFINUL IPURL

19 Jul 2023 540

Solid House Holding înființează un parc industrial modern la Constanța. Ramazan Gur – „Proiectul este unul inovator!”

03 May 2023 7678

Muftiatul Cultului Musulman Ramazan Bayram Fericit!

21 Apr 2023 2296

Muftiatul Cultului Musulman Ramazan Bayram Fericit!

20 Apr 2023 2431

Credincioșii musulmani sărbătoresc, timp de trei zile, Ramazan Bayram

20 Apr 2023 2028