Concurent la „Românii în talent”, în arenă Demonstrație de baschet în fotoliu rulant și concurs de darts

Membri ai Asociației Județene Constanța a Sportului pentru Persoane cu Handicap au realizat la Maritimo Shopping Center o demonstrație în aer liber de baschet în fotoliu rulant, cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului. Adversarii echipei AJCSPH a fost formată din voluntari selectați din rândul celor prezenți la eveniment. Au participat și tinerii din Centrul de zi Arka și din centre de plasament. Au fost prezentate exerciții specifice de antrenament pentru baschet în scaun rulant, aruncări la coș din poziții aproape imposibile, precum și un moment muzical susținut de baschetbalistul Dănuț Mirică, cel care a participat la preselecțiile emisiunii „Românii au talent”. La final, s-au împărțit premii, trofee, diplome și tricouri sub egida  Zilei Internaționale a Tineretului. Evenimentul a continuat cu un concurs de darts, care a avut loc la Centrul de zi al Bisericii Babtiste. Premianții întrecerii sunt: locul 1 -  Carmen Mocanu; locul 2 -  Ergean Abdula și locul 3 -  Decebal Rotariu. Aceștia au primit medalii, diplome și tricouri personalizate, fiind premiate și ceilalți participanți. Evenimentul  este inclus în programul competițional al organizației și este finanțat de Primăria Constanta. Parteneri sunt Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 493

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 700

CSM Constanța baschet Campioanele României prezintă trofeul în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, la meciul băieților cu CSU Sibiu (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 518

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 662

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 662

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 492

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 780

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 580

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 596

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 862

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 445

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 951

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 711

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 556

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 688