Stiri calde

Controlalele Poliţiei Locale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. Ce amenzi au fost aplicate (galerie foto)

 Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locala Constanța au acționat în perioada 10.09.2018-16.09.2018, în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza de competență materială și teritorială.

Au fost aplicate 1169 (228 înregistrate în aceeași perioadă a anului 2017) amenzi contravenționale în valoare totală de 488.261 lei.

Sunt redate cu titlu de exemplu faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:

•    Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 103 ( 35 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 10.09.2017-16.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;

•    OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 343 ( 70 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 10.09.2017-16.09.2017) abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din municipiul Constanța;

•    H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 263 ( 43 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 10.09.2017-16.09.2017) fapte antisociale legate de menținerea curățeniei, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare;

•    OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi – 3 persoane au fost amendate contravențional cu suma de 1.500 lei fiecare;

•    Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 366 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil;

•    Legea nr.12 / 1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite:  au fost încheiate 5 ( 12 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 10.09.2017- 16.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit și s-au dispus 8 măsuri complementare de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;

•    Legii 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic- 3 constănțeni au fost amendati contravențional pentru că au făcut grătar pe domeniul public;


•    HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 17 ( 1 sancțiune contravențională înregistrate în perioada 10.09.2017- 16.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.

•    Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție - 20  (4 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 10.09.2017- 16.09.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.

În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.

Activitățile de verificare și control se vor derula în continuare, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a instituției Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Taximetriști din Constanța, amendați de Poliția Locală

20 Oct 2020 2008

Constanța. Poliţiştii locali, dotaţi cu camere video corporale (galerie foto)

18 Sep 2020 968

Avarie RAJA Trafic auto blocat pe strada Cuza Vodă, din municipiul Constanța

03 Sep 2020 589

Constanța Polițiștii locali vor ridica aproape 30 de vehicule fără stăpân sau abandonate pe domeniul public (galerie foto)

01 Sep 2020 852

Poliția Locală Constanța Timpii de reacție pentru echipajele de pe teren au scăzut

21 Aug 2020 1291

Poliția Locală a confiscat 2 ponei pe plaja din Mamaia!

13 Aug 2020 536

Primăria Constanța aplică amenzi proprietarilor care nu își îngrijesc terenurile

12 Aug 2020 708

Polițiștii constănțeni fac precizări importante. Sfaturi pentru prevenirea furturilor din autoturisme

12 Aug 2020 684

Consiliul Local Municipal Constanța votează Amenzi pentru utilizarea unui loc de parcare fără achitarea taxei sau pentru cine ocupă locul altui utilizator (document)

27 Jul 2020 12769

Amendați pentru că au campat în spatele Teatrului de Vară, din Mamaia (galerie foto)

26 Jul 2020 923

Constanța Apelați Poliția Locală când observați persoane care aruncă gunoaiele pe domeniul public! (galerie foto)

15 Jul 2020 749

Poliția Locală a amendat Parchetul Curții de Apel Constanţa pentru parcare neregulamentară. Procesul va fi reluat

11 Jul 2020 3827

Constănțeanul supărat O instanță din București a anulat o HCL. Primăria nu mai poate da amenzi! Motivul pentru care spațiile verzi sunt invadate de mașini (galerie foto)

08 Jul 2020 2571

Constănțeancă amendată de Poliția Locală din cauza aerului condiționat. S-a ajuns în instanță

26 Jun 2020 3577

Toți avem un vecin cu bormașină Lucrări de renovare, în intervalul de liniște. Cum au soluționat judecătorii din Constanța procesul din instanță

22 Jun 2020 2609