Copiii de la şcoala nr.1 din Tuzla au sărbătorit în avans Ziua Naţională

Cu ocazia Zilei Naționale a României, în perioada 28-29.11.a.c., 527 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1, Tuzla, coordonați de către 26 de cadre didactice au participat cu emoție la activitatea „Mesajul meu pentru România”, contribuind astfel la afimarea identității naționale în context european. școlarii claselor primare și gimnaziale au dansat, cântat și urat țării noastre cele mai sincere gânduri, exprimându-și bucuria de a fi români și de a face cunoscut lumii întregi valorile și însemnele țării noastre, în port na?ional, înăl?ând baloane tricolore .
Pe parcursul celor două zile în instituţia de învăţământ s-au derulat mai multe activități dedicate aceluiași eveniment, atât la nivel preșcolar, cât și primar.
La nivel gimnazial, Consiliul Elevilor din cadrul școlii însoțiți de: directorul instituției prof. Buzan Radu-Emil, consilierul pentru proiecte și programe educative, prof. Mihai Ioana, prof. Comșa Luminița, preotul paroh Vlad Dumitru şi reprezentanți ai Consiliului Local Tuzla și-au adus omagiul eroilor neamului, depunând flori la monumentul ridicat în onoarea celor care s-au jertfit pentru patria română.
La mulți ani, români! La mulți ani, România noastră!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 838

25 martie, Ziua Naţională a Republicii Elene. Grecii din Constanța spun „La mulți ani Grecia!”, cu aceeași emoție ca și „La mulți ani România!”

25 Mar 2024 1466

Anunț de participare la licitația publică pentru închirierea unor bunuri proprietate publică a statului aflate în administrarea Administrația Națională “Apele Române”

28 Feb 2024 470

Regia Națională A Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Constanța anunță publicul interesat asupra deciziei APM pentru amenajamentul ocolului silvic Hârșova

23 Feb 2024 1438

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 553

Ziua Națională a Lecturii celebrată la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

18 Feb 2024 599

Ziua Națională a Lecturii, marcată la Tulcea

18 Feb 2024 542

15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Declarația ministrului Educației, Ligia Deca

04 Feb 2024 988

Farul Constanța Gheorghe Hagi împlinește 59 de ani pe 5 februarie 2024. Chiar în ziua partidei cu FCSB! „Sper să fiu fericit după meci“

04 Feb 2024 1203

Administrația Națională „Apele Române“ - A.B.A. Dobrogea-Litoral organizează licitație publică

23 Jan 2024 634

Averea și interesele lui Costel Bucur, director Operațiuni Portuare în Administrația Porturilor Maritime SA Constanța (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1761

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2145

Prăpăd în Portul Constanța! Amenzi colosale pentru șase operatori economici aplicate de Garda Naţională de Mediu

23 Dec 2023 1069

Oficial! Auditul de la Primăria Mangalia, în atenția procurorilor Camera de Conturi Constanța a sesizat DNA cu privire la înstrăinarea unor terenuri care aparțin UAT-ului. Ce spune primarul Radu Cristian?

20 Dec 2023 2267

DGA Amplă dezbatere pe marginea legislației incindentă prevenirii corupției, organizată în preajma Zilei Internaționale Anticorupție

06 Dec 2023 1023