Cultură uriașă de canabis, descoperită de pompieri

 
Un incendiu la o hală de producţie din Baia Mare a scos la iveală o uriaşă cultură de canabis. Pompierii chemaţi să stingă focul au găsit aproape 2.500 de plante care aveau un sistem modern de irigare, alimentat cu apă de la un puţ din apropierea clădirii. Hala aparţine unui cetăţean olandez. Alte 40 de kilograme de canabis măcinat, pregătite pentru consum, au fost confiscate de polițiști. Incendiul a pornit de la instalația electrică improvizată, care stimula plantele să crească mai repede.
Cornel Băbuş, purtător de cuvânt al ISU Maramureş, a declarat că focul a fost localizat şi lichidat după o lupta de circa două ore cu flăcările. În urmă incendiului au ars 60 de metri pătraţi din acoperişul respectivei hale. Oamenii din localitate nu ştiau ce se întâmpla în hala respectivă, iar proprietarul ramâne un mister pentru ei. Primarul din Copalnic Mănăştur, Vasile Ştefan Mihalca, spune că acesta "nu a fost niciodată nici la primărie văzut, nici în comunitate, nu cred că îl cunoaşte nimeni din zona asta, însă taxele îi sunt plătite la zi şi am auzit că este cetăţean olandez". Poliţiştii l-au identificat pe proprietarul halei şi au demarat o anchetă în acest caz.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 635

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 581

Constanța! 9 persoane reținute de DIICOT! Oficial (FOTO+VIDEO)

15 Mar 2024 5686

Depistat de jandarmi și cercetat pentru trafic de droguri, în Constanța. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile

20 Jan 2024 816

În Iași Persoană reținută de polițiști pentru deținerea a 1,4 kilograme de canabis, descoperite la domiciliul său

05 Jan 2024 762

IGPR Bărbat prins în flagrant delict de polițiști, cu 250 de grame de canabis

01 Jan 2024 932

Poliția Română Cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc (GALERIE FOTO)

30 Dec 2023 828

Prinși în flagrant delict și arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc (FOTO+VIDEO)

18 Dec 2023 1010

Poliția Română - Polițiștii BCCO Bacău Comerț de droguri de risc (canabis) către consumatori, din orașele Comănești și Moinești, județul Bacău

15 Dec 2023 505

Tânăr, din Cluj, depistat de polițiști cu droguri de mare risc asupra lui. A fost reținut pentru 24 de ore

25 Nov 2023 804

IPJ Constanța Arestați pentru trafic de canabis și alte droguri de mare risc, în două cauze penale (FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1367

Operațiune antidrog în Ilfov. Cultură de canabis descoperită într-o locuință (FOTO)

15 Nov 2023 693

Percheziții în Constanța, pentru trafic de droguri! Cultură de cannabis și aproape 17 kilograme de droguri (FOTO +VIDEO)

09 Nov 2023 1351

Poliția Română Arestați pentru trafic de droguri de risc și mare risc (FOTO)

04 Nov 2023 993

Dorian Popa, prins în offside. Rezultatul toxicologic făcut la IML infirmă declarațiile acestuia

03 Nov 2023 2168