Prinși în flagrant delict și arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc (FOTO+VIDEO)


 Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Maramureș, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru trafic de droguri.
 
Astfel, la data de 16 decembrie a.c., doi bărbați, dintre persoanele cercetate, au fost prinși în flagrant delict, în timp ce dețineau, într-o locuință închiriată, aproximativ 700 de grame de canabis (droguri de risc), destinat comercializării către consumatorii din județul Maramureș.
 
Potrivit Poliției Române, din cercetări a reieșit că aceștia, în perioada mai – decembrie 2023, ar fi procurat, deținut, intermediat sau comercializat direct cristal (3-CMC, droguri de mare risc) și canabis.
 
Totodată, un al treilea bărbat ar fi achiziționat de la ceilalți doi, atât droguri de risc (peste 200 de grame de canabis), cât și de mare risc (aproximativ 500 de grame de cristal), în scopul vânzării către consumatori, inclusiv minori, din  județul Maramureș.
 
De asemenea, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județul Maramureș, în urma cărora au fost descoperite și ridicate 53 de kg de droguri de risc (canabis) și alte mijloace de probă.
 
Ulterior, cele trei persoane au fost conduse pentru audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș, iar cinci persoane au fost audiate în calitate de martori.
 
La datele de 16 și 17 decembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor 3 bărbați, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
 
La data de 17 decembrie 2023, cei trei maramureșeni, cu vârste cuprinse între 25 și 36 de ani, au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile.

 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, Secției 3 Fărcașa, Poliției Municipiului Baia Mare și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, mai punctează un comunicat al sursei citate. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 369

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 535

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 296

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 538

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1427

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 688

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 525

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 794

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 289

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 374

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 512

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 713

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 592

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 767

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 636