Tânăr, din Cluj, depistat de polițiști cu droguri de mare risc asupra lui. A fost reținut pentru 24 de ore


Sursa foto: DIICOT



 
  • La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat verificarea unui autoturism, fiind identificate droguri de risc și de mare risc, dar și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, potrivit Poliției Române.
 
În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit 1,4 kg substanță cristalină de culoare gălbuie (4 - CMC), precum și 560 de grame de canabis.
 

„Cercetările au fost preluate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, la data de 24 noiembrie a.c. fiind pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară”, transmite Poliția.

 

„Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2022-2023, un tânăr, de 21 de ani, a procurat și vândut, în mod repetat, canabis, cu 50 de lei pentru un gram, către consumatori din județul Cluj. De asemenea, tot în mod repetat, a oferit, cu titlu gratuit, diferite cantități de canabis”, a mai precizat sursa citată.

 
În baza probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani.
 
Prezentat instanței, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 
Acțiunile derulate au beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.
 

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, punctează Poliția.

 
Citește și
Percheziții într-un dosar penal de tâlhărie, la Năvodari. Minori, între 10 și 13 ani, implicați

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 373

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 573

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 300

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 545

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1439

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 689

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 526

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 795

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 293

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 377

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 515

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 718

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 594

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 769

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 636