Decizie a ICCJ Dan Șova va fi cercetat sub control judiciar

 
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis astăzi că Dan Şova va fi cercetat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

„În temeiul art. 215 alin. 1 şi alin. 2 lit. a şi d C.pr.pen., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia locuieşte, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau de câte ori este chemat; - să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; - să nu comunice în mod direct sau indirect, pe orice cale, cu inculpatul Bălan Mihai, precum şi cu martorii din cauză: Voinescu Veronica Cristina, Voinescu Teodor, Ciuru Simona, Brîncuşi Alin Aurel Niculae, Dinţică Ileana Cristina, Cernov Radu Ştefan, Bălan Denise, Rada Dumitru, Pădureţu Neghină Ion, Ţenea Radu Iulian, Lepădat Constantin, Alexandrescu Carmen Manuela, Grigore Petre, Ilinca Daniel, Constantin Doru, Găzaru Ion şi Rizea Cristian. În temeiul art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune efectuarea adreselor prevăzute de art. 215 alin. 5 C.pr.pen”, se arată în minuta instanţei.

Hotărârea nu este difinitivă, având drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul premier Victor Ponta, achitat definitiv în dosarul care a dus la demisia sa din fruntea PSD și, ulterior, din funcția de prim ministru

28 Dec 2023 907

Dosarul „CET Govora“. Dan Șova condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență

17 Nov 2021 1705

Un alt dosar „greu“, trimis spre rejudecare! Vizați, Şerban Pop, fostul șef ANAF, şi omul de afaceri Horia Simu

21 Oct 2019 2190

Oficial! Dosarul fostului senator Dan Șova se va rejudeca de la zero!

21 Oct 2019 1713

Ultimă oră! Dan Șova, Constantin Niță și Rudel Obreja eliberați din penitenciar

19 Dec 2018 1754

Ministrul Transporturilor, în Portul Constanţa „Am semnat un document important, care pune piatra de temelie a dragajului de investiţie“ (galerie foto)

01 Sep 2018 2294

Fostul senator Dan Şova s-a predat la Poliţie după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare

20 Jun 2018 3225

Fostul ministru Dan Şova condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

20 Jun 2018 2631

Premieră Ziua Portului Constanța, la Parlamentul European. Memorandum, între porturile Constanța și Anaklia (galerie foto)

07 Jun 2018 2378

DNA cere condamnarea fostului senator Dan Şova la 9 ani de închisoare

04 Jun 2018 1969

Victor Ponta și Dan Șova, achitați de judecătorii ÎCCJ

10 May 2018 2725

Fostul senator, Dan Șova, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora

25 Sep 2017 2523

Sentință în primă instanță la ÎCCJ în dosarul CET Govora. Ce au cerut procurorii pentru Dan Șova

25 Sep 2017 2265

Cine cu cine discuta şi despre ce Graţierea unor pedepse, un plan mai vechi al PSD

03 Feb 2017 2483

Avocatul lui Dan Şova, împuşcat la o partidă de vânătoare

03 Dec 2016 3081