DNA cere arestarea deputatului PMP, Florin Aurelian Popescu

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea arestării preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
 
Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă  că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale  şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmbovița a unui partid, i-a cerut  administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din județul Dâmbovița, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012. Potrivit procurorilor DNA, din probele administrate rezultă că infracţiunea ce ar fi fost săvârşită de  inculpat este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.    

Sursa foto: rnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 415

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 4761

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 513

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 540

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 696

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 563

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 375

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 567

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 507

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 442

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 926

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 470

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 754

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 646

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 953