Emoţii pentru elevii din clasa a VIII Azi se desfăşoară prima probă a Evaluării Naţionale

Marți, 25 iunie, 5.536 de absolvenți ai clasei a VIII-a (serie curentă – 5.528 și serie anterioară - 8) vor susține prima probă scrisă la Evaluarea națională, limba și literatura română, iar joi, 27 iunie, va avea loc proba la matematică. Rezultatele vor fi afișate pe 29 iunie și tot în aceeași zi vor putea fi depuse contestațiile, în intervalul 16.00-20.00. Contestațiile vor fi rezolvate între 30 iunie și 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 3 iulie.  Durata fiecărei probe scrise este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.

Probele scrise pentru Evaluarea Națională încep la ora 09.00, iar accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv pâna la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfășoară probele scrise.

Elevii surprinși copiind în timpul desfășurării Evaluării Naționale sau comunicând cu ceilalți elevi primesc nota 1 (unu) la lucrarea respectivă.

În acest an, camerele de supraveghere video vor funcționa atât în sălile de clasă din unitățile de învățământ în care se desfășoară probele pentru Evaluarea Națională, cât și în sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și în sălile în care se preiau și se depozitează lucrările scrise.

Tot mâine, 25 iunie, în cele 51 de centre de examen, se va desfășura proba C din cadrul examenului național de bacalaureat, evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal: engleză, franceză, germană, italiană sau spaniolă.

La nivelul județului Constanța, cei mai mulți absolvenți de clasa a XII-a vor susține proba la limba engleză – 5.328. Examenul constă în susținerea a două probe distincte organizate pe modelul Cadrului European de Referinţă pentru Limbi evaluate prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi: A1, A2, B1, B2. Marți, 25 iunie, începând cu ora 12.00, candidații vor susține proba de înțelegere a unui text audiat (20 de minute), iar de la 13.30 se va desfășura proba scrisă (120 de minute), urmând ca în intervalul 26 – 28 iunie să fie susțină proba orală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 481

Elevi ai Colegiului Național Militar Constanța au participat la evenimentul organizat de Divizia 2 Infanterie „Getica", în garnizoana Buzău (FOTO)

30 Apr 2024 329

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 451

Investiție de peste 500.000 de lei la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța. Ce vrea să cumpere unitatea de învățământ (DOCUMENT)

28 Apr 2024 432

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 417

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 268

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 512

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 592

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 426

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 375

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști

24 Apr 2024 356

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 688

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 628

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 369

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 337