FMI despre legea falimentului personal în România

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au vorbit pentru prima dată despre legea insolvenţei particularilor, la solicitarea ECONOMICA.NET. Aceştia au încercat să răspundă de ce promovează în Ungaria un astfel de proiect legislativ, în timp ce în România s-au opus în ultimii trei ani.
Am întrebat Fondul Monetar Internaţional de ce România nu poate avea o lege a insolvenţei particularilor, în condiţiile în care majoritatea statelor avansate, dar şi cele mai multe state ex-comuniste, o au. FMI a fost un mare promotor al legislaţiilor de acest tip, România fiind singurul exemplu cunoscut în care instituţia financiară s-a opus, fără să o recunoască, însă, niciodată oficial. Pentru prima oară, Fondul a oferit un răspuns.
"Sfatul FMI a fost în mod constant acela că ţările ar beneficia de o lege modernă a insolvenţei. Dincolo de acest acord de principiu, însă, principala temă este cum poate o astfel de lege să fie construită astfel încât să menţină echilibrul între drepturile debitorilor şi cele ale creditorilor. Am vrea ca legea să ajute oamenii cu datorii nesustenabile să îşi recâştige viabilitatea financiară, fără ca asta să submineze în mod nejustificat disciplina sau să creeze hazard moral. Proiectarea legii este importantă şi poate diferenţia sfatul nostru de la ţară la ţară, având în vedere sistemele legale şi provocările diferite", au declarat reprezentanţii de la Washington ai FMI, la solicitarea ECONOMICA.NET.
Întreg materialul pe economica.net.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

vasile

01 Jun, 2013 17:49

suntem cobaii a fmisi sclavii globului.

Articole asemanatoare

A XVII-a ediție a Concursului pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației – ESTIC, la Universitatea Ovidius din Constanța

20 May 2024 351

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 627

Universitatea Ovidius Constanța Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică

05 Mar 2024 742

A cincea ediție a Sesiunii de comunicări matematice are loc la Universitatea „Ovidius” Constanța

08 Dec 2023 797

Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cel mai important exercițiu românesc de securitate cibernetică organizat de SRI

20 Oct 2023 976

Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional

04 Oct 2023 875

Învățământ Constanța Workshop-ul „Metode digitale de predare, testare și evaluare în matematică”, la Universitatea Ovidius din Constanța

05 Sep 2023 777

Universitatea Ovidius din Constanța, gazdă pentru cea de-a XI-a ediție a Școlii de Vară de Medii Virtuale (creatiVE)

13 Jul 2023 1114

Universitatea Ovidius din Constanța organizează prima ediție a școlii de vară CyberSecurity Ovidius Camp

27 Jun 2023 921

Universitatea Ovidius din Constanța organizează a XVI-a ediție a Concursului pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației – ESTIC

22 May 2023 1460

Universitatea Ovidius din Constanța Peste 200 de studenți au participat la Târgul de cariere FMI 2023 (FOTO)

15 May 2023 1276

Vești bune de la Universitatea Ovidius din Constanța. Facultatea de Matematică și Informatică organizează ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat

17 Mar 2023 1218

Universitatea „Ovidius” Constanța Facultatea de Matematică și Informatică a organizat Sesiunea de comunicări matematice

12 Dec 2022 1917

Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cel mai important exercițiu românesc de securitate cibernetică

12 Oct 2022 1745

Premierul Nicolae Ciucă „Fondul Monetar Internațional a revizuit pozitiv prognoza de creștere economică pentru România din acest an“

27 Sep 2022 852