FMI nu este de acord cu pensiile speciale ale aleşilor neamului

 
FMI este îngrijorat de reintroducerea unor privilegii privind pensiile speciale, care în trecut au fost o povară fiscala semnificativă, a declarat reprezentantul FMI în România, Guillermo Tolosa, referindu-se la proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari, informează B1 TV.
 
"În trecut, pensiile speciale au fost o povară fiscală semnificativă pentru România. Eliminarea unor astfel de regimuri cu peste patru ani în urmă a reprezentat un pas important spre restabilirea viabilității sistemului de securitate socială. Vedem cu îngrijorare restaurarea treptata a acestor privilegii și o compromitere a reformelor care au îmbunătățit finanțele publice", afirmă Tolosa.
 
Nu cu mult timp în urmă, Guillermo Tolosa critica într-o conferință de presă actualul proiect de Cod Fiscal, cerând să se renunțe la o parte din măsurile de relaxare fiscal, pentru că astfel România ar putea să rateze ținta de dificit și să avem un deficit de peste 3%, ceea ce ne-ar crea probleme atât cu FMI cât și cu Comisia Europeană.
 
Parlamentarii și-au votat, marți, cu o largă majoritate pensiile speciale. Potrivit proiectului de lege, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o astfel de indemnizaţie de aproximativ 1.550 de lei, cel cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minimum trei mandate ar câştiga, în plus, aproximativ 4.600 de lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 528

Universitatea Ovidius Constanța Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică

05 Mar 2024 689

A cincea ediție a Sesiunii de comunicări matematice are loc la Universitatea „Ovidius” Constanța

08 Dec 2023 772

Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cel mai important exercițiu românesc de securitate cibernetică organizat de SRI

20 Oct 2023 942

Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional

04 Oct 2023 813

Învățământ Constanța Workshop-ul „Metode digitale de predare, testare și evaluare în matematică”, la Universitatea Ovidius din Constanța

05 Sep 2023 758

Universitatea Ovidius din Constanța, gazdă pentru cea de-a XI-a ediție a Școlii de Vară de Medii Virtuale (creatiVE)

13 Jul 2023 1093

Universitatea Ovidius din Constanța organizează prima ediție a școlii de vară CyberSecurity Ovidius Camp

27 Jun 2023 898

Universitatea Ovidius din Constanța organizează a XVI-a ediție a Concursului pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației – ESTIC

22 May 2023 1432

Universitatea Ovidius din Constanța Peste 200 de studenți au participat la Târgul de cariere FMI 2023 (FOTO)

15 May 2023 1251

Vești bune de la Universitatea Ovidius din Constanța. Facultatea de Matematică și Informatică organizează ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat

17 Mar 2023 1194

Universitatea „Ovidius” Constanța Facultatea de Matematică și Informatică a organizat Sesiunea de comunicări matematice

12 Dec 2022 1898

Studenți ai Universității Ovidius din Constanța au participat la cel mai important exercițiu românesc de securitate cibernetică

12 Oct 2022 1722

Premierul Nicolae Ciucă „Fondul Monetar Internațional a revizuit pozitiv prognoza de creștere economică pentru România din acest an“

27 Sep 2022 834

Universitatea Ovidius din Constanța acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Vasile Berinde

20 Sep 2022 4295