Fostul șef al Cancelariei premierului, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă

În completarea comunicatului nr. 712/VIII/3 din 24 mai 2016, Biroul de Informare şi relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
 
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul
 
MARIAN DORIN,  fost şef al Cancelariei primului ministru, pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
         
În ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată prin comunicat nr 654 din 18 mai 2016) s-a dispus citarea, pentru a fi audiat ca martor, a numitului Marian Dorin, fost şef al Cancelariei primului ministru.
 
Această citare a fost necesară în legătură cu clarificarea unor aspecte legate de activitatea desfăşurată de inculpatul  Marcovici Marius.
 
După depunerea jurământului, la data de 28.04.2016, Marian Dorin a făcut declaraţii mincinoase cu privire la faptul că Marcovici Marius Andrei a fost consilierul său personal, în perioada în care a îndeplinit funcţia de şef al cancelariei primului ministru.
 
Declaraţia mincinoasă constă în faptul că, deşi calitatea de consilier personal pe care a avut-o Marcovici Marius Andrei, în raport cu Marian Dorin, rezultă din înscrisurile de la dosar, care confirmă inclusiv faptul că încheierea contractului a fost realizată pe perioadă determinată, respectiv pe durata  exercitării funcţiei  de  şef al Cancelariei primului ministru de către suspect, acesta a negat această evidenţă.
 
În depoziţia luată sub jurământ, Marian Dorin a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.
 

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.
 
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 434

Curtea de Apel Constanța repune pe rol un dosar al DNA Constanța! S-a calculat un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

01 May 2024 5632

Procurorul Sorin Constantinescu, fostul șef al DNA Constanța, eliberat din funcţie, prin pensionare!

29 Apr 2024 538

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 554

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 701

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 569

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 380

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 571

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 510

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 445

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 935

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 475

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 762

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 667

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 961