Gabriel Oprea consideră intolerabilă situația de la Sfântu Gheorghe

 
Vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, a cerut astăzi prefectului județului Covasna să ia toate măsurile legale la Primăria din Sfântu Gheorghe pentru a sancționa, conform legii, refuzul de a arbora drapelul României, la solicitarea membrilor Asociației Naționale a Veteranilor de Război, dar și pentru a permite derularea acestui demers.
 
Gabriel Oprea, apreciază ca intolerabilă situația care s-a creat la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, unde s-a refuzat arborarea drapelului României, se arată într-un comunicat al MAI.
 
„În calitate de viceprim-ministru pentru securitate națională și de ministru al Afacerilor Interne, solicit Primăriei și Consiliului Local din Sfântu Gheorghe să acționeze în litera și spiritul Constituției României și să arboreze drapelul național pe toate instituțiile publice locale. De asemenea, solicit Instituției Prefectului să verifice, prin prisma atribuțiilor ce-i revin, respectarea legilor statului român de către Primăria și Consiliul Local din Sfântu Gheorghe, inclusiv în privința incidentului semnalat astăzi în presă, când veteranii români nu au fost lăsați să arboreze drapelul național pe clădirea Primăriei din localitate.
 
România este un model de toleranță și de respectare a drepturilor minorităților, inclusiv, și mai ales în ceea ce privește relațiile cu minoritatea maghiară. Tocmai din acest motiv privim cu maximă preocupare ceea ce se întâmplă la Sfântu Gheorghe și considerăm că refuzul oricărui ales local de a arbora drapelul național pe instituția pe care o conduce reprezintă o provocare nejustificată la adresa tuturor cetățenilor români, indiferent de etnie”, a spus Gabriel Oprea, se arată în comunicat.
 
Ministrul Oprea spune că primăriile și Consiliile locale sunt instituții ale României, iar cei care le conduc trebuie să respecte litera și spiritul Constituției acestei țări.
 
„În România, respectarea simbolurilor naționale nu este opțională și nu poate fi condiționată nici de componența etnică a unei comunități și nici de bunul plac al unor aleși locali. Potrivit Constituției, România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil și așa trebuie să rămână”, a specificat Oprea.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 854

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 769

Modificări în cadrul societății Meet Locals SRL! Un nou punct de lucru deschis la Constanța

11 Nov 2023 875

Spitalul Județean Constanța a încheiat un contract de aproape 500.000 de lei cu Romanian Soft Company SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

24 Oct 2023 1168

Știri justiție Constanța Ziua Porților deschise la Tribunalul Constanța

24 Oct 2023 857

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1159

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2653

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3194

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1097

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2023

04 Aug 2023 925

Iată de ce a fost achitat definitiv Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină! (DOCUMENT)

31 Jul 2023 969

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iulie 2023

21 Jul 2023 1533

Curtea de Apel București, amânare de pronunțare în dosarul prvind moartea polițistului Bogdan Gigină!

30 Jun 2023 1272

Licitații Constanța ANR cumpără servicii pentru medicina muncii de la Medical Cermed SRL (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1214

Fostul ministru Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină! Când se va lua decizia finală

06 Jun 2023 1168