Iese sau nu UDMR de la guvernare?

UDMR decide, astăzi, în Consiliul Permanent, dacă iese sau nu de la guvernare, pretextul fiind faptul că Guvernul s-a alăturat Comisiei Europene într-un proces privind o iniţiativă cetăţenească susţinută de UDMR. Din Consiliul Permanent fac parte peste 30 de membri ai conducerii Uniunii, între care liderul UDMR, Kelemen Hunor, vicepreşedintele politic Laszlo Borbely, secretarul general Kovacs Peter, dar şi preşedintele Organizaţiei de Femei, Biro Rozalia, preşedintele Consiliului Naţional al Primarilor şi Consilierilor UDMR, Borboly Csaba, parlamentari şi demnitari maghiari din administraţia publică locală, informează Mediafax.
 
Potrivit unor surse citate de de postul B1 Tv, Ponta i-a transmis, potrivit unor surse guvernamentale, că Guvernul nu își va retrage acțiunea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, unde a intervenit în procesul dintre Comisie și susținătorii initiațivei cetățenești. Senatorul UDMR, Verestoy Attila, a declarat vineri, la RFI că, în opinia sa, UDMR ar trebui să rămână la guvernare. Totodată, el a afirmat că o eventuală demisie a preşedintelui UDMR din Executiv nu înseamnă şi o ieşire a partidului de la guvernare. De asemenea, senatorul UDMR a respins poziţia exprimată de ministrul de externe Titus Corlăţean privind iniţiativele cetăţeneşti la care Uniunea e cosemnatar.
 
Sursa foto: evz.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Mangalia închiriază toaletele ecologice de la firma președintelui UDMR Constanța, aflată în reorganizare judiciară (DOCUMENT)

10 Apr 2024 575

PSD va câștiga detașat alegerile locale, conform unui sondaj la nivel național

01 Apr 2024 986

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege ce prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României (VIDEO)

05 Mar 2024 722

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 699

Președintele UDMR, Kelemen Hunor ÎCCJ vrea să întoarcă roata istoriei şi să pună sub semnul întrebării dreptul la proprietate

11 Jan 2024 1548

Vești bune pentru părinții care au copii la creșă sau grădiniță! Cum pot beneficia de o deducere fiscală de până la 1.500 de lei

11 Jan 2024 1329

Senatul a respins trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

29 Dec 2023 649

UPDATE. PNL le-a catalogat inacceptabile și contraproductive pentru România Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc

28 Dec 2023 824

Ședință de plen la Camera Deputaților pentru proiectele referitoare la autonomia ținutului secuiesc

28 Dec 2023 798

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 705

Partidul ARCA Naţiunii Române „Autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie respinsă!”

26 Dec 2023 1018

USR și Forța Dreptei sesizează CCR pe legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole

20 Dec 2023 827

În supermarketuri şi hipermarketuri trebuie să existe cel puţin o casă de marcat dedicată familiilor

11 Oct 2023 756

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 797

Grupul deputaţilor neafiliaţi, membri ai REPER, au anunţat că au finalizat textul unei moţiuni de cenzură

24 Sep 2023 836