Împuşcături pentru şoferul fără permis

Ieri după-amiază, în jurul orei 16.30, patrula de siguranţă publică mixtă formată dintr-un agent din cadrul Secţiei II Poliţie Rurală Mihail Kogălniceanu şi un agent al Poliţiei Locale, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe strada Moldovei din localitate, Constantin Budui, de 20 de ani, din Mihail Kogălniceanu conducea un autoturism în condiţiile în care existau date că acesta nu posedă permis de conducere.

Astfel, poliţiştii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, însă persoana nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea cu autoturismul. În continuare s-a procedat la urmărirea autoturismului şi întrucât acesta nu a oprit, agentul de poliţie a executat un foc de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare. Conducătorul autoturismului nu a oprit, fapt pentru care au mai fost executate două focuri de armă pe direcţia anvelopelor. Autoturismul şi-a continuat deplasarea până în momentul în care a intrat într-o curte de pe strada Moldovei,  unde conducătorul a abandonat autoturismul şi a fugit. În urma folosirii armamentului a fost avariată anvelopa roţii dreapta-spate a autoturismului şi nu s-au produs alte avarii sau victime umane. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, din OUG 195/2002.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 496

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 867

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 553

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 488

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 370

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 453

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 777

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 502

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 459

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 436

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 524

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 518

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 556

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 556

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 773