În ultimii 10 ani DNA a trimis în judecată 1.500 de inculpaţi în dosare de abuz în serviciu

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a transmis astăz că circa 1.500 de inculpați au fost trimiși în judecată în ultimii 10 ani în dosare ce au avut ca obiect și infracțiunea de abuz în serviciu. Datele furmizate de către DNA vin în contextul în care Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să decidă asupra constituţionalităţii infracţiunii de abuz în serviciu.
 
„Referitor la solicitarea Curţii Constituţionale a României privind jurisprudența Direcției Naționale Anticorupție și a instanțelor judecătorești, din perioada 2006  - 2016 (cauze relevante) referitoare la abuzul în serviciu, instituţia a transmis un răspuns care conţine analiza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosare ale DNA şi aspecte de practică a Curţii Constituţionale referitor la excepţiile invocate pe marginea sintagmelor din conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu. Astfel,
 
I. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost supuse, de-a lungul timpului,  în mod repetat, controlului de constituţionalitate cu privire la noţiunile de:
 - vătămare a drepturilor sau intereselor legitime
 - îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu 
 - folosul necuvenit şi  au  fost considerate constituţionale.
 
Sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat pe de o parte că reglementările privitoare la noţiuni nu reprezintă o problemă de domeniul jurisdicţiei constituţionale.  Pe de altă parte,  Curtea Constituţională a constatat că „previzibilitatea legii ţine de conţinutul textului în discuţie, de domeniul de aplicare, de destinatar şi presupune ca persoana în cauză să recurgă chiar la sfaturi lămuritoare, cu atât mai mult cu cât este vorba de un subiect activ calificat, de un profesionist care trebuie să dea dovadă de prudenţă în exerciţiul profesiei sale”.
 
Curtea Constituţională a statuat în mod constant în analiza de constituţionalitate a dispoziţiilor abuzului în serviciu că „previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea unei astfel de calităţi în virtutea căreia este obligat să-şi modeleze conduita. Prin urmare, faptul că prevederile legale ce reglementează se aplică tuturor persoanelor care exercită atribuţii de control, potrivit legii, are indubitabil un înţeles univoc, legiuitorul nefiind obligat, pentru a consfinţi caracterul constituţional, să procedeze la o enumerare exhaustivă a acestora”.
 
Având în vedere că, legea în sine are caracter de generalitate, Curtea Constituţională a statuat că „împrejurările în care se comite o faptă antisocială şi încadrarea acesteia într-o infracţiune ori alta nu este atributul instanţei de contencios constituţional, fiind de competenţa exclusivă a judecătorului de drept comun  să interpreteze şi să aplice legea”.
 
De altfel, sfera de definire a noţiunilor de „act”, „nu îndeplineşte”, „îndeplineşte în mod defectuos” şi „folos necuvenit” nu aparţine Constituţiei, ci legiuitorului care a făcut-o şi o face prin Codul Penal, ca lege organică. Tot de competenţa exclusivă a legiuitorului ţine şi stabilirea infracţiunilor săvârşite de funcţionari publici şi funcţionari, aşa cum este cazul infracţiunilor de serviciu, sau în legătură cu serviciul.  Legiuitorul a stabilit împrejurările care pot intra în conţinutul constitutiv al acestora, iar împrejurările în care se comite o faptă antisocială şi încadrarea juridică într-o infracţiune sau alta nu reprezintă atributul Curţii Constituţionale.  Prin urmare, judecătorul este acela care interpretează şi aplică legea.
 
II. La rândul lor,   hotărârile judecătoreşti referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu pentru perioada 2006 – 2016  urmăresc o  jurisprudenţă naţională constantă.
 
Conform Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), hotărârile judecătoreşti definitive echivalează cu o lege, dacă există o jurisprudenţă constantă o perioadă mare de timp.
 
Prin urmare, previzibilitatea legii care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu este asigurată, deoarece o persoană poate să prevadă în măsură rezonabilă consecinţele unui act de conduită  prin raportare la activitatea şi funcţiile exercitate, fapt ce rezultă din jurisprudenţa instanţelor pe acest domeniu.
 
Câteva exemple de jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauzele trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie:
 
Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere că acuzaţia constând în încălcarea, de către inculpaţi, a obligaţiilor legale, din ordinele şi instrucţiunile de la nivelul ministrului Apărării Naţionale care interziceau repartizarea, vânzarea, cumpărarea locuinței de serviciu în regim subvenţionat de către persoanele care au deținut sau deţin în proprietate ele sau soţul, soţia ori copilul aflaţi în întreţinere o locuinţă proprietate personală reprezintă abuz în serviciu.  Actul  defectuos a constat în  depunerea de rapoarte documente, declaraţii necorespunzătoare adevărului şi neverificarea îndeplinirii condiţiilor, de către cei care aveau această sarcină de serviciu.
 
Analizând ce presupune îndeplinirea în mod defectuos a unui act, instanţa supremă a reţinut că prin această activitate infracţională se înțelege efectuarea unei operații altfel decât trebuia efectuată sau efectuarea unei operaţii în mod discreţionar.
 
Jurisprudenţa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a reţinut că actul prin care inculpaţii au avizat proiectul Programului de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare pentru perioada 1997-2000 fără o justificare a nevoilor operative ale forțelor sistemului național de apărare şi actul prin care  au aprobat schimbul de terenuri care aparţin domeniului public întruneşte elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, indiferent dacă inculpații  aveau sau nu cunoștințele juridice necesare. I.C.C.J. a reţinut  că inculpaţii aveau obligația de a analiza operațiunile de schimb pe care le-au aprobat, din perspectiva necesității, oportunității şi legalității respectivelor operațiuni.
 
De asemenea în jurisprudenţă s-a reţinut că   actul prin care inculpata le cerea studenţilor să cumpere cărţile de anatomie scrise de ea şi editate în afara cadrului universitar (achiziţionarea fiind condiţie pentru a fi acceptaţi  să se prezinte la examen pentru promovare) reprezintă un act abuziv. S-a reţinut că acest act este abuziv deoarece evaluarea cunoştinţelor studenţilor nu avea loc conform pregătirii ci, conform impunerii dată de puterea sa discreţionară în raport cu studenţii, aceasta fiind contrară îndatoririlor de serviciu rezultate din dispoziţiile  legii învăţământului şi Chartei Universităţii.
 
Sub acelaşi aspect, actele inculpatului,  fost procuror de caz, care nu a dispus măsurile legale pentru restituirea sumelor de bani ce îi fuseseră predate de făptuitori, ci le-a  cheltuit în interes propriu,  întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu deoarece neîndeplinirea obligației legale prevăzută de Codul de procedură penală constituie conduită abuzivă , inculpatul având reprezentarea că dorea să obţină suma de bani pentru a o cheltui personal.
 
Acuzaţia  reţinută pentru  inculpaţii care,  în calitate de membrii ai guvernului, au inițiat şi avizat proiectul unei H.G. consfinţind astfel definitiv trecerea imobilului, proprietate publică a statului, în domeniul privat al statului, pentru obţinerea unui  avantaj patrimonial, în favoarea unei societăţi comerciale,  reprezintă, în accepţiunea ICCJ,  abuz în serviciu.
        
Jurisprudenţa Curţilor de Apel , inclusiv a Curţii Militare de Apel în cauzele trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie:
 
Folosirea de militari angajaţi cu contract la unitatea militară de către comandanat , în timpul programului de lucru, în interesul lui personal întruneşte elementele constitutive ale abuzului in serviciu, deoarece actul de dispoziţie este contrar ordinelor de zi pe unitate care prevedeau expres activităţile pe care trebuia să le execute militarii.
 
În acelaşi sens şi cu aceleaşi argumente s-a pronunţat Curtea de Apel Militară reţinând vinovăţia inculpatului, comandant al unei unităţi militare, care a folosit  abuziv militari angajaţi cu contract şi personal civil  pentru renovarea unor imobile aparţinând lui, părinţilor şi socrilor, timp în care lucrătorii au figurat fictiv în actele de pontaj la serviciu pontaţi la ordinul său.
                                                          
Acuzaţia adusă  inculpaţilor care, în îndeplinirea funcţiilor publice de referent contabil, consilier economic, funcţionar public la Parchetul, şi-au încălcat cu intenţie atribuţiile de serviciu prevăzute în dispoziţiile legale generale, speciale şi fişa postului. şi au întocmit documente de ordonanţare la plată pentru aprovizionări fictive înregistrate în contabilitate  drept cheltuieli nereale, fără respectarea execuţiei bugetare reprezintă abuz în serviciu.         
 
Ca abuz în serviciu  a fost reţinută şi fapta lucrătorului vamal de a nu efectua un control vamal efectiv deoarece a încălcat obligaţia de serviciu de a consemna în registru de control exact activităţile desfăşurate.
 
În sarcina comisiilor de evaluare a ofertelor constituite la nivelul unui spital de adjudecare şi recepţie, prin care se atesta în mod nereal executarea unor lucrări de reparaţii şi întocmirea facturii fiscale de plată fără a exista un contract de prestări servicii, s-a reţinut infracţiunea de abuz de serviciu.
 
Statistic, situația cauzelor ce au avut ca obiect și infracțiunea de abuz în serviciu, în intervalul de referință, se prezintă astfel: