Interpelare ce vizează situația Șantierului Naval Mangalia depusă de un parlamentar constănțean. Documentul adresat premierului și ministrului Economiei

În Plenul Senatului, azi, 19 februarie 2018, senatorul PSD Constanța, Ștefan Mihu a înaintat o interpelare adresată Primului Ministru al României, Viorica Dăncilă și Ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă.

Obiectul interpelării vizează situația Șantierului Naval Mangalia.Senatorul constănțean a solicitat executivului găsirea unor soluții și măsuri in vederea repunerii în stare de funcționare optimă a Șantierului Naval Mangalia precum și clarificarea situației angajaților
 

“Stimată doamnă Prim-ministru,
            Stimate domnule Ministru,
Șantierul Naval din Mangalia, inființat in 1997 de statul român, în parteneriat cu  constructorul naval sud-corean Daewoo-Shipbuilding & Marine Engineering, a cunoscut, pe parcursul ultimilor ani, o dezvoltare relevantă, fiind considerat în mod unanim ca reprezentând cel mai performant șantier naval din zona Mării Negre, specializat pe construcția, conversia si reparația de nave. Astfel, până în prezent, la Șantierul Naval din Mangalia, s-au construit 127 nave petroliere şi port-containere și s-au reparat peste 300 de nave. Nu in ultimul rând, Șantierul Naval din Mangalia a asigurat locuri de munca pentru mai mult de 7000 de persoane, inclusiv prin contribuția firmelor direct implicate în activitatea șantierului naval.
Problemele pentru Șantierul Naval din Mangalia au debutat odata cu dificultățile financiare ale partenerului sud-coreean majoritar, fapt care a condus la restrângerea progresivă a activității șantierului - cu consecințe directe privind trimiterea în șomaj a mii de angajați - precum si la decizia Daewoo-Shipbuilding & Marine Engineering de a vinde pachetul de acțiuni deținut.
Apreciem că, prin decizia partenerului coreean de a vinde pachetul majoritar de acțiuni,  s-a creat oportunitatea ca statul român să redevină majoritar, în condițiile în care el deține deja 49% din acțiuni, prin exercitarea dreptului său de preempțiune în domeniu, fără a neglija posibilitatea asocierii, pe termen scurt și mediu, a altor investitori la susținerea activității acestui obiectiv industrial strategic.
Primăria Mangalia al cărei buget local este direct afectat de situația de la Șantierul naval, a adresat Guvernului  și altor instituții centrale memorii prin care solicită găsirea unor soluții viabile pentru rezolvarea situației șantierului și, nu în ultimul rând, a miilor de locuri de muncă aferente.
            Față de cele de mai sus, vă adresăm rugamintea, stimată doamna Prim-ministru si stimate domnule ministru, să precizați măsurile pe care intenționați să le întreprindeți în vederea repunerii în stare de funcționare, la parametri optimi, a Șantierului Naval din Mangalia, obiectiv strategic de importanță națională și regională în sfera transportului maritim, precum și a intereselor de securitate ale țării noastre în arealul Mării Negre.” se arată în interpelarea depusă. 
           


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 458

Firme Constanța Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia – Luminița Vlădescu, Gabriela Cătălina Danciu și Emilia Mirela David, votate în continuare administratori provizorii

05 Apr 2024 584

Firme Constanța Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia. Se stabilește indemnizaţia brută fixă lunară a administratorilor provizorii

23 Mar 2024 695

Problemele șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, discutate la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)

20 Mar 2024 768

Achiziții Constanța Șantierul Naval Mangalia SA achiziționează automacara 50 tf pe pneuri cu acționare hidraulică a contragreutății (DOCUMENT)

20 Mar 2024 735

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 812

Firme Constanța Acționarii societății Șantierul Naval 2 Mai - S.A., convocați în ședință ordinară

22 Jan 2024 825

Damen Shipyards Mangalia SA, exceptată de la restricțiile privind drepturile de hrană, voucherele de vacanță și primele, din Legea sustenabilității financiare

27 Dec 2023 1223

Ministerul Apărării Naționale, contract cu șantierul Damen Shipyards Mangalia! (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1387

Licitații Constanța Șantierul Naval Mangalia SA, act adițional la contractul de instalare a echipamentelor de comunicații la Fregata „Regele Ferdinand“

15 Nov 2023 901

„Singura expertiză pe care o avem este în repararea navelor“ Consiliul de Supraveghere Damen Shipyards Mangalia SA, întrunit în ședință

25 Oct 2023 1395

Mandate prelungite pentru administratorii Șantierului Naval 2 Mai - S.A. Mangalia

24 Aug 2023 1180

Lider de sindicat, după anunțul Damen „Evident că pot exista anumite motive de îngrijorare privind continuitatea acestei societăți“ (VIDEO)

04 Aug 2023 2006

LIVE VIDEO+TEXT Reacția directoratului Șantierului Mangalia după decizia anulării acordului dintre Damen și Statul Român (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Aug 2023 2695

Acordul dintre Damen și statul român de la Șantierul Mangalia, anulat! Anunțul reprezentanților Damen

04 Aug 2023 1497