Investiţii la Tulcea Bazilica de la Niculiţel ar putea fi redată circuitului turistic peste doi ani

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, azi, la o conferință de presă pe tema proiectului de investiții în turismul cultural și religios – reabilitarea monumentului paleocreștin de la Niculițel. Este vorba despre un proiect cu o valoare totală de peste 11 milioane de lei, bani proveniți de la Uniunea Europeană, care se vor duce spre promovarea patrimoniului din județul Tulcea.
 
„Este extrem de important să dăm judeţului Tulcea statutul de judeţ turistic şi avem posibilităţi multiple să facem acest lucru. În perioada următoare de finanţare vor fi alocate fonduri în acest sens, iar o componentă importantă a dezvoltării turistice este aceea a conservării patrimoniului“, a declarat președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu. 
 
Pe 4 aprilie 2014 a fost semnat contractul cu  firma care va executa lucrările, iar la data de 8 aprilie a fost emis ordinul de începere a lucrărilor. La momentul de față, conform unei analize, progresul fizic al proiectului este de 35%. Proiectul are o durată de implementare de 28 de luni, astfel că, cel mai probabil, bazilica va putea fi vizitată de turiști începând cu anul 2016. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Situația la Constanța și Tulcea Un sfert din investițiile cu bani UE în satele și comunele din România nu sunt finalizate cu o lună înainte de închiderea PNDR 2014-2022

04 Nov 2023 769

Licitații Tulcea Primăria comunei Luncavița face o achiziție de aproximativ 3,5 milioane de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

07 Sep 2023 1536

Licitații Tulcea Primăria Măcin a atribuit contractul de reabilitare termică a grădiniței nr. 4 din oraș. Detalii despre investiție și firma câștigătoare (DOCUMENT)

05 Sep 2023 1141

Compania Națională de Investiții pune la bătaie peste 840.000 de euro pentru proiectarea și executarea sediului Primăriei Jurilovca, din Tulcea

06 Feb 2023 1486

Noi contracte finanțate prin PNRR semnate de Ministerul Dezvoltării. Printre investiții se numără și modernizarea sistemului termoenergetic din Sulina, județul Tulcea

09 Nov 2022 1009

Avere și Interese. Cristian Gheorghiu, șef serviciu Investiții în cadrul Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

15 Oct 2022 2924

Banii alocați județelor Constanța și Tulcea prin programul Anghel Saligny (DOCUMENTE)

24 Jul 2022 2970

MDLPA. Au fost aprobate la finanțare 84 de obiective din județul Tulcea

08 Jul 2022 1123

Oficial Cum sunt repartizați banii alocați Primăriilor din județele Constanța și Tulcea prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny" (DOCUMENT)

06 May 2022 1972

Tulcea, în topul finanțărilor atrase prin PNRR!

19 Apr 2022 1587

Grădiniță nouă în județul Tulcea. Unde va fi amplasată și ce firmă și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

31 Mar 2022 2844

Tulcea Investiții în sport de 4 milioane de euro la Jurilovca

17 Feb 2022 3333

Județul Tulcea Primăria Babadag va moderniza sistemul de iluminat public. Iată ce sumă a alocat! (DOCUMENT)

02 Feb 2022 2714

Premium Carex SRL a obţinut un contract de la Primăria Isaccea, județul Tulcea (DOCUMENT)

30 Jan 2022 3288

Județul Tulcea Investiție de peste 9.000.000 lei pentru locuințe sociale, în comuna Ciucurova. Societatea câștigătoare a fost înființată anul acesta (DOCUMENT)

23 Dec 2021 3292