Litoralul sudic, "curăţat" prin taxa de paragină

Taxa de paragină, aprobată în iarnă de consilierii locali din Mangalia, a început să aibe efecte vizibile în staţiunile din sudul litoralului, de la Saturn până la Neptun-Olimp. Astfel, peste 125 deţinători de active lăsate într-o stare jalnică au fost deja înştiinţaţi în scris că au de plătit în total peste 10 milioane lei. Printre cei vizaţi se numără şi autorităţile centrale, dar şi personaje asociate cu lumea interlopă, precum Nicu Gheară sau Nuredin Beinur.

Proprietarii erau obligaţi ca, până la 1 mai, să-şi renoveze imobilele sau să ia măsuri de conservare. Cum data a expirat, Primăria Mangalia a trimis înştiinţări de plată atât unor companii de stat, cum ar fi THR Marea Neagră deţinută de SIF Transilvania, cât şi unor firme private precum Romtelecom sau Enel. Aceeaşi măsură vizează şi firmele deţinute de unele personaje asociate lumii interlope, precum familia lui Nuredin Beinur, Marian Mocea sau Nicu Gheară.

Şi asta pentru că marea majoritate a unităţilor arată jalnic, mâncate de rugină, cu geamuri sparte, pereţi scorojiţi sau mobilier dezmembrat. Unele hoteluri sau terase sunt năpădite de verdeaţă fiind lăsate în diverse stadii de construcţie.

"Sunt agenţi economici care nu au înţeles că, având un imobil în sudul litoralului, nu-l pot lăsa de izbelişte într-o staţiune turistică. I-am atenţionat încă din iarnă că trebuie să ia măsuri, să le ridice standardele, deoarece nu se poate face turism printre prăpăstii şi dăramături", explică primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac.

Taxe între 40 şi 400 de lei pe zi


Conform hotărârii Consiliului Local Mangalia din decembrie 2010, la o unitate cu suprafaţa desfăşurată sub 100 mp, taxa de paragină este de 40 lei/ zi, iar la un imobil de peste 100 mp taxa ajunge la 400 lei/zi şi se aplică pentru intervalul 1 mai - 30 septembrie.

"Au venit acum la mine cu scuze de genul o să văruim, o să aranjăm, dar este prea târziu, nu-i mai putem păsui, este o taxă votată", spune primarul Mangaliei.

Localnicii din sudul litoralului sunt însă sceptici. "Ce să plătească ăştia domle, uitaţi-vă la acoperişul restaurantului de peste drum, mai e puţin şi intră ciorile prin el. Trebuie să facă şi guvernul ceva că le-au vândut hotelurile şi patronii s-au aruncat doar să câştige bani de la turiştii păcăliţi, în rest, n-au investit nimic, uite astea sunt ale celor de la Tutti Fresh, intraţi să vedeţi dacă au făcut ceva în anii ăştia", comentează nişte muncitori din staţiunea Neptun.

Ideea aparţine hotelierilor

Ideea aplicării taxei de paragină a plecat de fapt de la Patronatul Hotelierilor din Neptun-Olimp, din care fac parte 50 de agenţi economici. Proprietarii care deţin hoteluri luxoase, de 4 şi 5 stele, sau retaurante elegante spun că turiştii sunt alungaţi de aspectul dezolant al unităţilor învecinate.

"Mulţi dintre cei care trebuie să plătească acum taxa de paragină se plâng de situaţia grea de moment însă trebuia luată odată această măsură, nu-i normal, dacă nu sunt în stare să le facă ceva cu unităţile pe care le deţin, să le vândă sau să găsească o soluţie", recomandă Mircea Zoltan, proprietarul unui hotel de 4 stele din staţiunea Olimp.

Agenţii economici "în culpă" nu au putut fi contactaţi mai ales că unii dintre ei şi-au abandonat de mult unităţile. Doar conducerea THR Marea Neagră, amendată pentru lăsarea în paragină a 20 de active, a transmis că nu comentează.

"Deocamdată îi taxăm pentru o lună, dacă până la sfârşitul lunii mai, nu intervine nicio schimbare, îi amendăm din nou şi tot aşa până la sfârşitul sezonului estival. E jenant pentru ei, mulţi dintre "gospodari" reprezintă firme sau instituţii de răsunet. Sumele colectate le vom folosi pentru promovarea turistică a staţiunilor din sudul litoralului", a conchis primarul Mangaliei.

Sursa:http://www.evz.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 607

Firme Constanța Transilvania Estival 2002 SA. Aprobarea repartizării dividendelor, printre punctele de pe ordinea de zi a AGOA

20 Apr 2024 410

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1707

Cumpărări directe Constanța Geco M.E.C. 2003 SRL evaluează mai multe terenuri, dar și alte bunuri pentru Primăria Eforie. Contract de aproape 40.000 de euro (DOCUMENT)

10 Apr 2024 497

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 651

Firme Constanța Nicolae Bucovală își deschide o firmă nouă!

20 Mar 2024 746

LIVE CCINA, Paralela45 și Aeroportul Mihail Kogălniceanu Constanța, despre vacanțele de vară 2024 (FOTO+VIDEO)

19 Mar 2024 1240

Firme Constanța Adunarea Generală a Hoteluri Restaurante Sud SA a decis numirea Gabrielei Alexe ca administrator unic

16 Mar 2024 602

Firme Constanța Se închid mai multe puncte de lucru ale THR Marea Neagră SA

08 Mar 2024 746

Firme Constanța Noi puncte de lucru deschise de Hoteluri Restaurante Sud SA, pe litoral

01 Mar 2024 664

#DunăreaTuristică Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

14 Feb 2024 5314

Metoda Loverboy, face victime! Tinere recrutare și obligate să se prostitueze în hoteluri din Constanța (GALERIE FOTO)

10 Feb 2024 1135

Firme Constanța Schimbări semnificative anunțate de administratorul Hoteluri Restaurante Sud SA

05 Feb 2024 867

Acționarii THR Marea Neagră, convocați în adunare generală și extraordinară

23 Jan 2024 784

Firme Constanța Steaua de Mare H&R SRL a fost preluată de Complex Hotelier Steaua de Mare SRL

12 Jan 2024 1359