Liviu Dragnea luat peste picior de Elena Udrea după întâlnirea vicepremierului cu parlamentarii PDL

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, după întrevederea dintre ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, şi parlamentarii PDL pe tema descentralizării, că a vrut să văd dacă vicepremierul "nu poate sau poate şi nu vrea" şi a constatat că acesta "poate, dar mai aşteaptă".
"Partea bună a întâlnirii a fost că este ziua domnului ministru şi i-am urat cu toţii «La mulţi ani!». Partea mai puţin bună a fost că toate aceste explicaţii nu le-am putut auzi înăuntru pentru că noi, deşi am fost puţini, am vorbit mult şi domnul ministru nu a prea avut ocazia să ne spună ce a spus aici, presei, aşa că am plecat destul de nelămuriţi. Eu am vrut să văd - acum m-am dumirit - am vrut să văd dacă domnul ministru nu poate sau poate şi nu vrea. Am constatat acum că domnul ministru poate, dar mai aşteaptă", a spus Udrea, într-o declaraţie de presă susţinută în comun cu Dragnea.
Ea a continuat, spunând că a dorit, în calitate de "fost ministru" al Dezvotării Regionale, să afle, de la "un fost preşedinte de Consiliu Judeţean", dacă se are în vedere ca în perioada următoare să existe o descentralizare a programelor de investiţii.

"Spuneam, când eram ministru, că nu e normal ca în pixul ministrului să stea sălile de sport sau căminele culturale. Este firesc ca lucrul acesta să se decidă la nivel local. Un fost preşedinte de Consiliu Judeţean ştie ce înseamnă să depinzi de un ministru, să stea primarii la uşa ministrului. Numai că atunci când vii la putere există această tentaţie de a controla politic primarii pentru că primarii aduc voturi în alegeri, aduc voturi la referendum şi este foarte bine să ai un control politic asupra lor", a adăugat Udrea.
Ea a precizat, în acelaşi registru ironic, că Dragnea a dat asigurări că se va ocupa să facă şi această descentralizare de programe de investiţii, dacă nu va candida la prezidenţiale.
"Domnul ministru ne-a asigurat că dacă nu candidează la Preşedinţia României în perioada următoare se va ocupa să facă şi această descentralizare de programe de investiţii pentru că probabil are şanse să se întoarcă preşedinte de Consiliu Judeţean şi atunci cu siguranţă va dori foarte mult să decidă la nivelul judeţului Teleorman cum se fac investiţiile şi nu să-i spună un ministru de la Bucureşti dacă să facă întâi sală de sport sau drum", a spus Udrea.
Ea a mai spus, râzând, că la întrevedere au participat trei guverne, respectiv Guvernul Boc, Guvernul Ungureanu şi Guvernul din umbră.
Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gen.Pacepa

29 Oct, 2013 07:47

Asta e diferenta dintre Elena Udrea si neocomunistii din PSD : valoarea,ironia fina si competentza ! Daca si Drgnea cel cu strungareata a ajuns sa fie dominat de un fals doctor in drept, atunci sa ne cam lase in pace aceasta putere impotenta !

Articole asemanatoare

Elena Udrea cere revizuirea Dosarului Gala Bute! Totul s-ar putea decide azi

12 Dec 2023 1158

Decizie definitivă pentru Elena Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale

23 Nov 2023 5011

Printre inculpați Elena Udrea și Ioana Băsescu Totul s-ar putea decide mâine! Procurorii DNA cer rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009

21 Nov 2023 964

DNA cere rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009. Iată când se va pronunța Înalta Curte

26 Oct 2023 988

DNA, acțiune extraordinară pentru rejudecarea dosarului privind finanțarea campaniei electorale din 2009

25 Oct 2023 1033

Elena Udrea, nemulțumită că nu a primit permisie pentru a ajunge la ziua fetiței care împlinește 5 ani

03 Sep 2023 1582

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2067

Știri justiție DNA va contesta soluția definitivă în dosarul Elenei Udrea! (DOCUMENT)

27 Jul 2023 1182

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2652

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1315

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2848

Elena Udrea, amânare la Curtea Supremă, în dosarul Hidroelectrica

07 Jun 2023 1399

Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea

11 May 2023 1632

Judecătorii mai au nevoie de timp! Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009!

13 Apr 2023 1032

Decizie a Curții de Apel București în cazul Elenei Udrea. Are legătură cu o presupusă mită de 5 milioane de dolari

11 Apr 2023 2342