Mai mulţi candidaţi la studenţie, la Universitatea Ovidius. Vezi care sunt facultăţile cele mai căutate

Vineri, 27 iulie, s-a încheiat etapa de înscriere pentru admiterea 2012 la Universitatea „Ovidius" din Constanța, câteva facultăți beneficiind de un număr mai mare de înscrieri decât în anul 2011, cu peste 10%. Printre acestea se numără Facultatea de Medicină, Facultatea de Farmacie, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice.

Conform unui studiu al Centrului de Consiliere Educațională „Ovidius", în ceea ce privește Admiterea 2012 la Universitatea „Ovidius", facultăţile cu proporţiile cele mai mari de înscrişi pentru admitere în cadrul totalului persoanelor înscrise au fost Facultatea de Ştiinţe Economice (cu 18% din numărul total de înscrişi pentru admitere la UOC) şi Facultatea de Medicină (cu 13.89% din numărul total de persoane înscrise pentru admitere la UOC).

Pe de altă parte, Facultatea de Construcţii a avut în iulie acest an un număr de înscrişi pentru admitere ce reprezintă 73.46% din numărul de anul trecut, iar Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului un număr ce reprezintă 79.14% din numărul înscrişilor din 2011. Cele mai puține dosare de înscriere s-au depus la specializările Fizică - 2, și Ingineria mediului - 4.

Astfel, numărul total de persoane înscrise pentru admitere în cadrul facultăţilor din structura UOC a fost în iulie 2012 de 5.171, cu doar 2.67% mai mic decât cel de 5.313 înscriși din iulie 2011.

„Raportând la numărul mult mai mic de absolvenți de liceu din județul Constanța, precum și la procentul de promovabilitate al examenului de bacalaureat, de asemenea în scădere, putem spune că Admiterea 2012 la Universitatea „Ovidius" a fost un real succes, iar astăzi vor fi anunțate toate rezultatele. Avem deja peste 4 note de 10 la admitere, conform centralizării datelor din data de 28.07.2012, la ora 12", a declarat rectorul Universității „Ovidius" din Constanța, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure.

Program de înmatriculări - studii de licență - sesiunea iulie 2012 este următorul: 28.07.2012 - 09:00 - 17:00

29.07.2012 - 09:00 - 15:00

30.07.2012 - 09:00 - 17:00

Doar Facultatea de Teologie și 31.07.2012 - 09:00 - 15:00

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 478

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 537

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 655

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 665

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 633

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1321

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20616

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 636

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4946

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 954

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31281

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 842

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 784

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 834

Originar din Constanța Interpretul Teodor Danci a împlinit 21 de ani

10 Jan 2024 1054