Mesajul ministrului Mihai Fifor, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței SUA



În fiecare an, pe 4 iulie, Statele Unite ale Americii sărbătoresc Ziua Independenței. Anul acesta se împlinesc 242 de ani, de la adoptarea Declarației de Independență.

Redăm, mai jos, textul integral al mesajului Ministrului apărării naționale, Mihai Fifor, transmis cu acest prilej:

“Independence Day” nu este doar simbolul unei națiuni, Statele Unite ale Americii, ci se constituie într-un reper fundamental pentru lumea liberă și democratică. Bucuria sărbătoririi Zilei Independenței de către națiunea americană a inspirat și alte popoare să își urmeze visul, acela de a fi libere și independente. Statele Unite sunt un exemplu de urmat pentru întreaga lume prin felul în care fericirea, bucuria, egalitatea în drepturi sau libertatea de exprimare sunt apărate și asigurate tuturor, în mod egal.

În acest an, pe 4 iulie, poporul american sărbătorește cea de-a 242-a aniversare a Independenței Statelor Unite ale Americii, iar România celebrează Centenarul Marii Uniri. Țara noastră nu va uita niciodată contribuția americană la împlinirea acestui deziderat național. Prin susținerea principiului autodeterminării națiunilor, președintele american Woodrow Wilson a sprijinit, în anul 1918, retrocedarea teritoriilor românești ocupate și restabilirea granițelor de dinaintea declanșării Primului Război Mondial.

Mai mult, în 2018, se împlinesc 21 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, pe care noi îl considerăm factorul-cheie în definirea profilului strategic al României ca aliat NATO și membru al Uniunii Europene. Parteneriatul strategic cu SUA, alături de apartenența la NATO, reprezintă pilonii fundamentali ai securităţii şi apărării naţionale ale României. În acest sens, ţara noastră susţine dezvoltarea unei relaţii transatlantice puternice cu caracter permanent ca şi condiţie esenţială pentru securitatea şi stabilitatea din spaţiul euro-atlantic.

Cooperarea noastră de succes este bazată nu doar pe viziunea comună și angajamentele politice ale celor două țări, dar, cel mai important, pe înțelegerea și prietenia sinceră dintre cele două națiuni. În calitate de ministru al apărării naționale, sunt în măsură să spun că am reușit să obținem rezultate concrete și progrese reale care dau substanță Parteneriatului strategic. Valențele strategice ale acestui parteneriat sunt ilustrate concret în proiecte de cooperare deja materializate, care dau substanță relației speciale, bazată pe încredere, dintre armatele noastre: operaţionalizarea Facilităţii antirachetă de la Deveselu, dezvoltarea bazei de transport multimodal de la Mihail Kogălniceanu, consolidarea Forţelor Speciale ale Armatei României și multe altele aflate în pregătire sau dezvoltare.

România se prezintă astăzi ca unul dintre cei mai de încredere aliați NATO, un partener activ și devotat eforturilor de asigurare a stabilității, securității și prosperității în regiune și nu numai. 

Și astăzi soldații noștri sunt angajați în complexe operațiuni de combatere a terorismului ori de apărare a păcii. Umăr la umăr, soldații români și americani dau dovada solidarității în fața pericolului, a curajului și spiritului de sacrificiu. Eroii noștri au căzut la datorie luptând  alături de militarii SUA și ai altor națiuni aliate și partenere în teatrele de operații din Afganistan, Irak, ori Balcanii de Vest.

Apreciem angajarea continuă și fermă a Statelor Unite ale Americii în regiune, de la angajarea politică la cea militară, concretizată într-o prezență militară robustă în România și un program intens de exerciții întrunite comune.


Într-un context de securitate regional și internațional marcat de riscuri și amenințări dintre cele mai complexe, tradiția relațiilor diplomatice româno-americane și prietenia dintre cele două popoare ne oferă astăzi garanția și premisele unei colaborări și mai strânse în viitor.
Având ca fundament aceleași valori democratice comune, relația bilaterală privilegiată cu poporul american se concretizează astăzi și în multiple legături de cooperare din domenii precum cel economic, social, cultural, acestea constituind premisele unei dezvoltari durabile, capabile să reziste și să se adapteze cât mai bine provocărilor viitorului.

În această zi plină de semnificații pentru poporul american, urăm și noi, la rândul nostru, tuturor militarilor și personalului american aflați în misiune în România, în comandamente ale NATO, în baze militare sau angrenați în exerciții comune de instruire alături de militarii români, un călduros „La Mulți Ani!".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 268

MApNExercițiul multinațional „Sea Shield 24”

08 Apr 2024 335

Ziua Internaţională a Rock and Roll-ului, marcată de Biblioteca Județeană Constanța

06 Apr 2024 426

MAEMinisterul Afacerilor Externe salută aderarea Suediei la NATO

08 Mar 2024 343

MAESUA - prognoză meteo de vreme severă

02 Feb 2024 380

Guvernul RomânieiMarcel Ciolacu - Securitatea energetică rămâne o prioritate strategică pentru România

05 Dec 2023 522

Legea pentru instituirea zilei de 11 iulie ca ''Ziua Prieteniei dintre România şi SUA'', promulgată de Iohannis

05 Dec 2023 667

Prezență inedită la Ziua Națională a României de la Constanța (VIDEO)

01 Dec 2023 1105

Vot în Camera Deputaților 11 iulie, „Ziua Prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii"

08 Nov 2023 809

Grigore Nica, compozitorul „adoptat” de Tulcea și cu o parte din carieră realizată peste ocean

13 Oct 2023 1022

MApNO nouă reuniune a Grupului la nivel înalt în domeniul apărării cu Statele Unite ale Americii

15 Sep 2023 530

DGA Condamnări în Maramureș

29 Aug 2023 645

Poliția Română - Prejudiciul este de aproximativ 400.000 de dolari

23 Aug 2023 595

MAESUA - furtuna tropicală Hillary și stare de urgență în California

21 Aug 2023 627

15 august 1937 Binecuvântarea Zilei Marinei Române - „Putem spune că această zi este aşteptată cu nerăbdare de tot poporul“

14 Aug 2023 1017