Milioane de euro alocate de Ministerul Educației Naționale pentru reabilitarea grupurilor sanitare din școli

Autorizarea sanitară a construcțiilor de învățământ preuniversitar de stat și îndeplinirea standardelor în vigoare pentru desfășurarea activităților școlare într-un cadru sigur și modern reprezintă, încă din anul 2017, două dintre prioritățile Executivului.

Potrivit Ministerului Educației, în vederea asigurării unui sistem educațional de calitate, prin elaborarea de politici publice integrate, în acord cu prevederile Programului de Guvernare, Ministerul Educației Naționale a întreprins următoarele demersuri în ultimii doi ani:

În anul 2019, în bugetul Ministerului Educaței Naționale la Capitolul Cheltuieli de capital, Titlul 51 Transferuri între unități ale administrației publice, a fost alocată suma de 65 milioane lei pentru îmbunătățirea condițiilor în cele 1.180 de unități de învățământ care funcționează, în prezent, cu grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcțiilor de învățământ.

„Este în curs de promovare o hotărâre de Guvern care reglementează cadrul pentru repartizarea acestor fonduri unităților-administrativ-teritoriale, prin intermediul inspectoratelor școlare județene, în anul 2019.
În anul 2017, în rețeaua de învățământ preuniversitar de stat funcționau 2.219 unități de învățământ cu grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă și fără canalizare. Dintre acestea, 730 de unități de învățământ au fost cuprinse în finanțare prin diferite programe gestionate de către MDRAP* (PNDL I și II), MF (POR) și MEN (PRET - program prin care au fost construite grădinițe noi dotate corespunzător).

Drept urmare, în anul 2018 au rămas 1.489 de unități de învățământ care funcționau cu grupuri sanitare în exteriorul construcțiilor. Pentru 309 dintre aceste unități de învățământ, situația neconformă a fost remediată” - se arată în informare. 

De asemenea, în anul 2019 vor continua lucrările începute în anii trecuți la circa 5.095 de unități de învățământ preuniversitar cuprinse în programele derulate prin MDRAP - PNDL I, PNDL II, AFIR și prin POR.
Prin coordonarea Unităţii de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare si Universitare (UMPMRSU), Ministerul Educaţiei Naţionale derulează Proiectul privind Reforma Educaţiei Timpurii în România (PRET), ale cărui obiective sunt reabilitarea și construcţia de grădiniţe. De asemenea, este în derulare și Proiectul privind Reabilitarea Infrastructurii Şcolare (PRIS), prin intermediul căruia sunt realizate reabilitarea și construcţia de unități din învăţământul preuniversitar.

În perioada 2017 - 2019 prin Proiectul Reforma Educației Timpurii în România au fost finalizate lucrările pentru 64 de grădinițe, iar prin Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Școlare, pentru 32 de școli. În anul 2019, sunt în curs de execuție 96 de grădinițe și două școli.

În vederea îmbunătățirii condițiilor din aceste unități, Ministerul Educației Naționale a semnat un protocol de colaborare cu MDRAP, deoarece în conformitate cu prevederile OUG nr. 28/2013, MDRAP este autoritatea desemnată să coordoneze Programul Național de Dezvoltare Locală și să finanțeze lucrările de construcții/intervenții la unitățile de învățământ pentru realizarea/extinderea/ reabilitarea/ modernizarea/dotarea acestora. În baza acestui protocol, MEN acordă sprijin pentru identificarea necesităților pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Iată care pot fi cauzele comportamentului violent în rândul copiilor

17 Apr 2024 533

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3408

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 486

Ministerul Educației a lansat în consultare publică Strategia Națională pentru Susținerea Părinților 2024 – 2030 (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 508

Ministerul Educației a pus în consultare publică regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor județene și de resurse și asistență educațională (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 642

Ministerul Educaţiei a deschis un apel de proiecte pentru dezvoltarea competenţelor digitale

04 Apr 2024 473

Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit cu mai mulți reprezentanți de la numeroase federații. Iată ce s-a discutat

01 Apr 2024 576

Ministerul Educației Iată care sunt cele mai frecvente întrebări și răspunsuri legate de înscrierea la școală

01 Apr 2024 566

Părinții din Constanța susțin instalarea sistemelor de supraveghere audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar

01 Apr 2024 483

Sunteți mulțumiți de arondările școlare stabilite pentru înscrierea în învățământul primar anul acesta?

31 Mar 2024 596

Ministerul Educaţiei a pus în consultare publică Planul naţional de combatere a violenţei şcolare

29 Mar 2024 588

Ministerul Educației Proiect de modificare Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023

25 Mar 2024 656

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenților

22 Mar 2024 481

Ministerul Educației Proiectul de ordin privind aprobarea indicatorilor de eficiență și de impact ai programului „Masă sănătoasă”, în consultare publică

15 Mar 2024 540

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre procedura de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu

13 Mar 2024 718