Stiri calde

Ministrul Liviu Marian Pop s-a întâlnit cu ministrul Educației și științei din Ucraina, Lilia Grinevich. Ce subiecte au fost analizate

Ministrul Educației Naționale, Liviu-Marian Pop, a avut miercuri, 27 septembrie, la Kiev, o întrevedere cu ministrul Educației și științei din Ucraina, Lilia Grinevich, la invitația părții ucrainene. Vizita a avut loc în contextul adoptării Legii învățământului (Legea 3419-D) de către Rada Supremă a Ucrainei, act normativ promulgat ulterior de președintele acestei țări.
 
Ministrul Liviu Marian Pop și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația școlilor și liceelor cu predare în limba română din Ucraina și a solicitat menținerea drepturilor existente pentru etnicii români la nivelul anterior promulgării legii. Cu acest prilej, a atras atenția asupra necesității de a asigura protecția, la standarde internaționale, a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, în particular a minorității române din Ucraina, așa cum a fost cerută și de Parlamentul României în Declarația nr. 2/2017 referitoare la adoptarea Legii Educației în Parlamentul de la Kiev.
 
În același timp, ministrul român al Educației a solicitat omologului său explicații cu privire la modul în care autoritățile ucrainene văd implementarea legiI fără a afecta implicit învățământul în limba maternă — română, arătându-și dezamăgirea că dialogul și consultările cu reprezentanții minorității române din Ucraina nu s-au concretizat în prevederi care să asigure un învățământ de calitate în limba maternă. 'În aprecierea noastră, obiectivul consolidării învățării limbii oficiale a statului ucrainean ar fi putut fi atins prin modalități mai puțin restrictive și intruzive în ceea ce privește drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale din Ucraina, în mod specific prin consolidarea componentei învățării limbii ucrainene în sistemul educațional actual și în rețeaua actuală de școli ale minorităților', a afirmat ministrul Liviu Marian Pop.
 
În cadrul discuțiilor ministrul român al Educației a reiterat solicitarea României ca autoritățile de la Kiev să ceară opinia Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Consiliului Europei și Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, respectarea standardelor internaționale și a angajamentelor asumate de Ucraina fiind extrem de importantă. Acesta a asigurat partea ucraineană de întreaga disponibilitate de a efectua vizite comune în școli cu predare în limba română din Odesa, Cernăuți și Transcarpatia pentru a vedea nemijlocit modalitatea de aplicare a noului act normativ.
 
'Reforma educației este esențială pentru modernizarea unei societăți, însă restrângerea unor drepturi existente, iar aici vorbim concret de drepturile etnicilor români, nu reflectă spiritul și ambițiile europene ale Ucrainei', a conchis ministrul Liviu Marian Pop.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Schimbările majore din învăţământ, pe agenda fiecărui ministru care trece pe la Educaţie

07 Feb 2019 726

Vor fi din nou suspendate cursurile din cauza gripei? Ce a declarat ministrul Educației Naționale

29 Jan 2019 1640

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, la Constanța „Vom dota școlile cu table inteligente, iar elevii, cu tablete“

19 Jan 2019 2059

15 directori în 100 de ani Cine a condus Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Constanţa. Directorul cu cel mai lung mandat (galerie foto)

19 Jan 2019 2304

Mii de elevi de clasa a opta au luat note sub 5 la evaluarea națională. Ministrul Ecaterina Andronescu a cerut explicații

08 Dec 2018 627

Ministrul Educaţiei intenţionează să lanseze în dezbatere la sfârşitul lunii ianuarie un proiect al noii legi a educaţiei

08 Dec 2018 597

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu „Viitoarea Lege a învăţământului trebuie să genereze o viziune de evoluţie a sistemului de învăţământ“

27 Nov 2018 368

Este oficial! Ecaterina Andronescu, numită ministru al Educaţiei

16 Nov 2018 434

Ce spune secretarul Comisiei de Învățământ, Robert Turcescu despre demisia ministrului Popa

27 Sep 2018 951

Demisie în Guvernul Dăncilă. Ministrul Educației, Valentin Popa, demisionează din funcție

27 Sep 2018 500

Interpelare parlamentară Senatorul Mihu (PSD) - „Se impune luarea în discuţie a unei vacanţe de vară care să se încheie la sfârşitul lunii septembrie“

05 Sep 2018 773

Elevii scutiţi de sport vor practica şah!

24 Jul 2018 715

Ministerul Educaţiei Naţionale a aprobat metodologia şi criteriile de acordare a gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat

04 May 2018 1063

Ministrul Educației a purtat discuții de clarificare cu reprezentanți ai studenților și profesorilor universitari care au protestat astăzi

17 Apr 2018 577

Protest în fața Ministerului Educației. Ce nemulțumiri au manifestanții

17 Apr 2018 1476