Ministrul Turismului a semnat contractul de finanțare pentru un parc de aventură în orașul Borsec

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat contractul de finanțare pentru un parc de aventură în orașul Borsec, Județul Harghita, în valoare de 5.082.502,62 lei, contribuția Ministerului Turismului fiind de 90% din investiția de bază.
 
Proiectul presupune construcția unui sistem de saniuțe de vară demontabil, cu o lungime de aproape 1400 de metri (pistă coborâre 825,17 m și pistă urcare 572,79 m, diferență de nivel 125 m).  Accesul către vârful pistei se va face cu teleschiul existent prevăzut deja pentru pârtia de schi funcțională pe timpul sezonului rece, astfel, sania de vară va fi un plus pentru dezvoltarea zonei și atragerea de turiști și în timpul verii.

 “Această investiție pune în valoare potențialul zonei Borsec, o stațiune care oferă turiștilor posibilitatea de a petrece o vacanță unică în orice sezon.  Iată  încă o dovadă că România este o destinație pentru 365 de zile pe an pentru că oferă posibilitatea turiștilor de se bucura de vacanță oricând. La Borsec turiștii pot veni iarna să schieze, iar vara se pot bucura de apele minerale și iată, în curand și de o sanie de vară”, Bogdan Trif, Ministrul Turismului.
 
Ministrul Turismului Bogdan Trif a continuat vizita de lucru în Harghita, unde a discutat cu primarii localităților din județ despre dezvoltarea turistică a statiunilor balneoclimaterice.

“Observ ce amploare are turismul de tip wellness/spa în Europa și știu bine ce potențial are România din acest punct de vedere. Ministerul Turismului a luat măsuri concrete pentru ca aceste destinații să fie modernizate, reabilitate și să corespundă standardelor europene. De aceea stațiunile balneoclimaterice primesc finanțare de 90% dacă autoritățile locale depun proiecte la Ministerul Turismului pentru că am decis prin hotărâre de guvern ca toate stațiunile cu potențial balnear să fie catalogate precum stațiuni de interes național. O altă măsură ce a fost adoptată de Guvernul României prevede înființarea  fondului de investiții pus la dispoziția tuturor autorităților locale care doresc să acceseze bani pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii stațunilor balneoclimaterice. Și Borsec trebuie să se regăsească pe lista stațiunilor cu proiecte în masterplanului de investiții a Ministerului Turismului. Aștept proiectele la minister”, Bogdan Trif, Ministru al Turismului.

 
Investiția de la Borsec vine după ce și alte investiții importante au fost finanțate în ultimele luni cu bani de la Ministerul Turismului, respectiv pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, din județul Suceava și cea de la Voineasa, din județul Vâlcea dar și complexul de agrement de la Ocna Sibiului.

Sursă foto: Ministerul Turismului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Problemele șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, discutate la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)

20 Mar 2024 761

OFICIAL OMD Municipiul Tulcea a obținut avizul legal de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

29 Dec 2023 689

Fostul administrator public al judeţului Constanţa, Mirela Matichescu, noul manager al OMD Mamaia Nord

21 Dec 2023 1565

UPDATE La Pavilionul Expozițional Constanța Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prezent la Târgul Internațional al Întreprinderilor Mici și Mijlocii - EDIȚIA 2023 (Galerie FOTO+VIDEO)

24 Nov 2023 1208

Guvernul RomânieiMarcel Ciolacu - În vizită în municipiul Craiova

23 Oct 2023 706

OMD Mamaia Nord, modificări ale actului constitutiv. Dosarul a fost depus la Judecătoria Constanța

04 Oct 2023 960

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prezent pe litoral. OMD Mamaia Nord este funcțională (DOCUMENT)

14 Aug 2023 1119

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, în control pe litoral în minivacanța de 1 Mai (VIDEO)

01 May 2023 1129

Ministrul Turismului Turismul românesc are nevoie de onestitate, nu de bârfe sau de ştiri false

14 Apr 2023 1108

Dezastru la Costinești Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu a vizitat stațiunile de pe litoral

11 Apr 2023 1078

ANAT solicită Primului Ministru amânarea începerii anului școlar pentru data de 18 septembrie

09 Feb 2023 1012

LIVE VIDEO+TEXT Miniștrii Turismului și Mediului, în vizită oficială la Constanța. Exploatarea turistică a plajelor, pe ordinea de zi (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Oct 2022 1618

LIVE VIDEO. Constanța Dezbateri pe tema exploatării turistice a plajelor extinse. Participă ministrul Mediului și ministrul Turismului (VIDEO)

18 Oct 2022 1527

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, și Tánczos Barna, ministrul mediului, vin la Constanța!

14 Oct 2022 1254

Ministerul Antreprenoriatului Începe a treia ediție a programului Start-Up Nation România

12 Jul 2022 1167