O grupare care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6.800.000 de lei a fost destructurată

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT din Satu Mare au destructurat o grupare infracțională organizată care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6.800.000 de lei, prin evaziune fiscală și spălare de bani. 
 
„La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare au efectuat 28 de percheziţii în judeţele Satu Mare, Sălaj,  Maramureş şi în municipiul Bucureşti, la sediile unor firme şi la locuințele unor persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani”, potrivit unui comunicat IGPR.
 
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2013- 2015, cei în cauză, cetăţeni români şi ucraineni, membri ai unui grup infracţional organizat, ar fi gestionat mai multe societăţi comerciale de tip fantomă şi conductă. Astfel, printr-o succesiune de tranzacţii comerciale fictive, cei în cauză ar fi înregistrat prin intermediul a cinci societăţi comerciale, considerate beneficiare ale circuitului evazionist, a unor cheltuieli şi a TVA. deductibilă, TVA care, prin simularea unor livrări intracomunitare către diverse firme, s-a compensat cu TVA rezultată din activitatea comercială curentă.
 
Prejudiciul calculat în sarcina uneia dintre societăţi este de 6.803.456 de lei, constând în TVA dedusă nejustificat, iar în ce priveşte celelalte societăţi, având în vedere faptul că operaţiunile comerciale fictive au continuat şi pe parcursul anului 2015, prejudiciul urmează a fi calculat.
 
Sursa foto: cotidianul.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 292

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 302

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 456

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 641

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 509

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 415

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 791

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 711

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 528

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 529

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 428

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 611

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 1020

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 577

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 507