Percheziţii DNA la Suceava Vizat, şeful Poliţiei de Frontieră

Poliţiştii şi procurorii DNA efectuează, duminică, percheziţii la domiciliul şefului Sectorului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Mihai Prelipcean, în localitatea Voitinel, transmite romaniatv.net. De asemenea, au loc percheziţii la Primăria Rădăuţi şi la domiciliul lui Costel Babiuc, om de afaceri din Rădăuţi.
Mai multe percheziţii au loc, duminică, în biroul şefului Secţiei urmăriri penale din cadru Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Dumitru Dâmbu, informează Agerpres. Potrivit unor surse, percheziţii ar avea loc şi la domiciliul magistratului. Dumitru Dâmbu se află în prezent la Parchetul Suceava şi este însoţit de avocatul său, Vargan Viorica. Procurori, jandarmi şi poliţişti au descins, duminică dimineaţă, la 14 adrese din municipiile Suceava şi Rădăuţi, dar şi în alte locaţii din judeţ, sedii ale unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane, într-un dosar de corupţie judiciară. DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, între anii 2011 şi 2014, precum şi 2005 - 2006 a unor fapte de corupţie judiciară şi infracţiuni asimilate celor de corupţie.

Sursa: rtv.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 259

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 587

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 592

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 622

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 466

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 658

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 623

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 862

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 272

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 571

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 534

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 533

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 383

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 261

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 557